Maraton de ciudă

De ce s-a făcut musca elefant?

„Mor de draci, fată!”, geme colega ta, ascunzînd o lacrimă pe sub pleoa­pă și scăpînd un tremur în voce după o spovedanie spusă într-o suflare, ca la biserică, cu tot catastihul de proble­me care au năvălit-o. Iar tu nu vezi de­­cît pielea ei de pe nas care, spre deo­se­bire de a ta, nu se exfoliază. Are din­ții din față cam strîmbi, dar nu mai strîmbi ca ai tăi. Te gîndești că nu prea a avut greutăți în viață și niciodată nu a suferit din dragoste. Cu toate că nu prea dă pe la facultate are rezultate bu­­ne, o fi mai deșteaptă ca ceilalți, o fi vreo rudă cu vreun profesor…

Nu ai nici măcar timp de invidie pentru că tu, din nou spre deosebire de ea, deja ai murit de draci. Și fără de draci, cu atît mai rău. Dacă nu ești nervos înseamnă că nu se întîmplă ni­mic. Și dacă nu se întîmplă nimic în­seamnă că viața trece pe alături și tim­pul se irosește în zadar și îți apar și mai mulți draci. O mai ai și pe ma­ma care te sună să-ți spună că un unchi de al tău urmează să facă un tra­tament costisitor, dar nu mai costisitor decît cel al tatălui tău. „E mai greu la noi”, îți suspină ea în receptor înainte să-ți închidă. În tramvai, în spatele tău, o voce de bărbat în­jură de mamă pentru că are o restanță, a­micul său i se laudă că are două și ur­mează a treia. Un fel de susținere prie­tenească.

Maratonul se desfășoară pe toate stră­zile orașului, zilnic. Cei care ră­mîn în urmă și își văd de viață,  alții care se dau bătuți pe la jumătate de drum, iar în­vin­gătorii se bucură mîhnindu-se pen­tru că, oficial, sînt recunoscuți oa­me­nii cu cele mai grave probleme.

De ce nu se face elefantul muscă?

Daniela VORTOLOMEI