Manifest pentru normalitate

Că au pornit de la un Arafat sau de la un Băsescu, de la o pensie prea mi­că sau de la medicamente prea scum­pe, protestele din toată țara sînt un semn al normalității. Unul mic, ve­nit tîrziu, dar o normalitate care pînă acum ne-a lipsit. Am înghițit cu a­ceeași nepăsare distrugerea învă­ță­mîn­tului, micșorarea salariilor și închiderea spitatelor. Nu putem să pre­tindem acum că o lege elaborată prost, onoarea unui arab sau oricare ma­nipulări ale opoziției au scos lu­mea în stradă.

Știm să facem asta și de unii singuri. Dracu’ s-o ia de treabă, dacă noi, tinerii, am fost în stare să dăm vi­na pe comunism pentru fiecare pros­tie pe care am făcut-o și să re­me­morăm vremuri pe care nu le-am prins, știm și să ieșim în stradă. Nici n-ar fi, de altfel, nevoie. Dacă ne ui­tăm la cei care sînt acum cățărați pe statui în Piața Universității, mulți sînt trecuți de vîrsta celor douăzeci pri­măveri care ne despart pe noi de iarna lui ’89. Avem de la cine învăța.

În urmă cu 20 de ani s-au născut vlăs­tarii unei democrații pe care, în mare măsură, era și responsabilitatea noastră să-i creștem. 20 de ani în­să ne-am uitat la ei cum se ofilesc, sco­țînd cîte o rădăcină la fiecare run­dă de alegeri. Undeva pe drum s-a rupt firul. Am ieșit în stradă acum, ner­voși, buimaci, neorganizați și au început să dea în noi din toate colțurile. Viermii, mișeii, des­cre­ie­ra­ții sau huliganii vor să îl schimbe pe Băsescu.

Dar acum, important este să fim puternici. Da, am făcut primul pas, dar nu trebuie să ne oprim aici. Să nu ne culcăm pe laurii unei eventuale victorii de moment. Degeaba îl dai jos pe Băsescu dacă în locul lui îl pui pe Antonescu sau pe Ponta. Să nu spunem că gata, am învins, și să ne întoarcem, sub conducerea a­ce­leiași clase politice, la scăldatul în mi­zeria căreia îi spunem, absent, de­mo­crație.

Să îi alungăm pe toți și, data vi­i­toare, dacă vor avea curajul să se mai întoarcă, să nu fim 1000 de ul­trași în stradă, ci 20 de milioane de viermi care votează.

Cătălin HOPULELE