Mai puțin de zece lei

Astea două șine, cu traversele lor rupte, de multe ori inexistente, oricît m-aș plînge de ele, m-au purtat prin toată țara. M-au dus prin frigul Ardealului cînd acasă mă aștepta mîncarea caldă și m-au purtat în creștetul Moldovei, căutînd o facultate, al cărei bilet nu l-am plătit, cînd toți prietenii mei și foștii colegi plecaseră spre capitală.

Astea două șine, rupte uneori cum ar fi ele, mi-au arătat splendoarea Porților de Fier pe timp de noapte și răcoarea Timișoarei de dimineață.

Mi l-au adus pe Bogdan, care și azi mă încîntă cu glumele și farsele lui, uneori plîngîndu-se de vreo dragoste neîmplinită. M-au învățat că dacă lungești alcoolul nu înseamnă să torni apă în el, ci să tragi cît poți de sticlă de la Iași pînă la Făurei, acolo unde se schimbă locomotiva și poți coborî să mai cumperi una.

Cu ele am schiat prin Sibiu, Cluj, Teiuș și Timișu de Jos. Și-n Crăciunei, unde violent am fost dați jos și ni s-a spus să cumpărăm bilet de drum. Dar noi i-am luat întăritori pe Alex și Matei, care așteptau zgribuliți în gară, știind că ne vom întîlni chiar dacă nu plănuisem asta.

Haltele lor mi-au arătat că mai există locuri unde poți campa fără să ceri voia nimănui și că apoi ai unde te sui, ca-ntr-o caleașcă al cărei birjar are mai mulți cai putere decît mașina care gonește pe lîngă.

Tot pe drum am învățat tocmeala. Că dacă spui „sînt student” nașul te ia mai ieftin sau uită după a doua stație să mai vină pentru a-ți cere banii. Am aflat și că zece lei înseamnă „opt și sănătate”, și, dacă sănătate nu e, măcar deschis la magazinul din Făurei să fie.

Ioan STOLERU