Mai multe sortimente de Basarabia

Sînt colege de cameră la că­min pentru a treia oară anul acesta. Ea are patul de jos, iar pe patul de sus stă „Bucuria”, moldoveanca care îi aduce bomboane. Tocmai de aceea a numit-o așa, de la frec­vența de dulce pe care o împarte cu ea și cu celelalte colege. Cînd stă întinsă și citește sau seara cînd nu are somn, de sus îi aterizează o vi­șină scăldată în lichior și cio­co­lată. Uneori îi aterizează pe per­nă un portativ roșu cu un „DO RE MI” ce ascunde bucăți dulci de alu­nă. De multe ori mai găsește bomboane strecurate silențios pe masă sau prin buzunarele de la geci.

Tocmai pentru că vin ca o sur­priză sînt atît de plăcute dulciu­ri­le acestea. Niciodată nu știe da­că face ceva anume pentru a le me­ri­ta. De trei ani se întîmplă la fel și ar vrea să știe dacă nu cumva au mai apărut noi sortimente. Căci și la ei în oraș este un magazin care vinde bomboane ca cele de peste Prut, dar parcă nu ating per­for­manța lor. Însă „Bucuria” ei e tristă astă seară. Stă întinsă cu plapuma pe cap și spune că niciun dulce nu o va face să se dea jos din pat. De neconce­put! Lăsînd jos punga- momeală plină cu ambalaje colorate, colegele de cameră vor să știe ce s-a întîmplat cu fata cu păr blond și accent iute. Pă­rin­ții ei au plecat spre Vest să caute de muncă, deoarece moneda lor s-a devalorizat și mai mult, iar după ce termină liceul o vor lua la ei. „Bu­cu­ria” nu ar vrea să plece, dar acasă singură nu are ce face. Încet, fetele simt cum cio­colata care nu se lăsa topită de Prut se zdrobește sub greutăți negîndite. Iar cel mai rău e că nu va mai exista nimeni care să le aducă un zîmbet fă­ră nicio explicație.