Limita e DEX-ul

Nu mă deranjează atît de tare ar­goul de Internet, cît faptul că cei ca­re-l folosesc în exces compensează printr-o lipsă nesimțită de cunoștințe de limbă maternă. Cu cît mai mult se întrec și ape­lează la „wtf”-uri și „omg”-uri, cu atît mai puțin știu să pu­nă virgule și cratime a­co­lo un­de es­te ca­zul, să articuleze, să in­tro­ducă pre­poziții sau să fo­lo­sească mai mul­­te litere decît punc­te într-o pro­po­zi­ție.

A se înțelege că nu este de con­dam­­nat fe­no­me­nul în sine. Ca orice grup, fie că ne re­ferim la dulgheri, chi­miști sau ornitologi, au și inter­na­uții nevoie de un limbaj specific, cu ca­re să se simtă comod și cu ajutorul căruia să se în­țe­lea­gă mai ușor, mai repede. Problema este cînd acest nou cod începe să-l în­locuiască pe cel de bază, care ar tre­bui să fie (în cazul nostru, dar nu vorbim numai de noi, fenomenul fiind unul mondial) limba română. E ca și cum noul nostru „limbaj”, în loc să completeze ceva de­ja existent, mai degrabă umple un gol.

Mai aruncă omul un „lol” cînd ceva i se pare simpatic, dar nu atît de amuzant încît să rîdă la propriu, dar nici nu-și face tic verbal din asta. Și e amuzant să auzi că cineva spune o da­tă sau de două ori „me gusta” cînd aude o glumă sau o poveste haioasă, dar parcă te întristezi cînd afli că res­pectivul nici nu știe din ce limbă vine expresia și crede că e doar o chestie por­nită pe Internet.

Știți conceptul de grammar nazis (en: naziști ai gramaticii)? Sînt oa­menii aceia pe care nu-i suportă ni­meni, care te corectează mereu cînd pro­nunți sau scrii ceva greșit. Or fi ei mofturoși și apatici, dar poate că-n aste momente grele pentru limbă n-ar stri­ca o scurtă dictatură. n00bs.

Ioan STOLERU