Lada si lumina din centru’

“Hai, iesi la Bec?” era o vorba comuna in Straseni, orasul in care m-am nascut. Se folosea cumva in acelasi context in care se spune, la Iasi, “mergem la un suc?”.  Numai ca la noi sucurile erau birfele lungi pe cele citeva banci lungite in centrul orasului. La o adica, mai “serveam” cite “o saminta”, dar se intimpla mai rar, intrucit atunci cind se aprindea becul, aparea un risc destul de mare de a o intilni si pe vecina cu bigudiuri de la parter. Primul lucru pe care il auzeai a doua zi era: “Fatuca aia, Lina, scuipa pe jos coji de rasarita chiar in fata Supermarketului”.

Ah, da, am uitat sa mentionez un lucru foarte important. Becul nostru era situat in fata singurului supermarket din oras. Asa se si numea. Literele mari, cocotate pe cladire au constituit mindria orasenilor vreme indelungata.

O alta satisfactie a acestora era   sa-si cumpere un litru de lapte in miezul noptii. Cind paraseau magazinul, aveau cu totii acelasi mers semet. Altii, mai “iesiti in lume”, isi deschideau celularele si incepeau sa sune pe cineva sau sa tasteze fara noima, doar-doar o fi observati de fatucile ca noi, iesite, evident, “la Bec”.

Pe linga birfa, mai aveam parte si de o alta distractie. La etajul supermarketului fusese amenajata o sala de nunti cu ferestre mari.  Si de acolo ne venea lumina atunci cind voiam sa numaram banutii din buzunare pentru a cumpara, si noi, orice din magazinul renumit.

Iar cind un nuntas mai cherchelit fura mireasa, era nevoit sa isi traga Lada chiar in pragul usii. Altfel, risca sa fie recunoscut si sa nu primeasca pe mireasa nici macar citeva sarmale reci. Pentru ca “adunarea” din centru il zapacea si nu mai ajungea la masina. Iar, mai nou, si boschetii erau luminati.

Lina VDOVII