James Bond nu-i din România

Ideea spionului din filme, cu gadget-uri de ultimă generație, care se ia la trîntă în stilul lui Rambo cu grupări întregi de bă­ieți răi și care tot timpul învinge, ne fascinează. Ei bine, cînd revenim la realitate, mai ales pe meleagurile noastre, apar cîteva diferențe.

Dacă i-am întreba pe cei mai în vîrstă ce le trece prin gînd cînd îl văd pe britani­cul James, ar spune că astea sînt bazaconii, că spioni sunt aia de pe vremuri, care a­veau ochi și urechi pe la fiecare colț de stradă. Nu se compară nici măcar cu cei de acum, care sunt plini de cearcăne de la ascultat discuții între vecine despre ce mai gătesc astăzi, sau ce destinații de vacanță își mai caută baieții cu influență.

Inspirați de astfel de povești, cîțiva conaționali s-au gîndit să fie inovativi, să-și găsească un loc al lor, la care nimeni nu s-a mai gîndit. Ei nu erau nici genul lui James, totuși se temeau de băieții puternici din est, dar nu erau nici genul care ascultă gospodine și politicieni. Așa că ei s-au gîndit să se folosească de fluxul de informații de care beneficiază și să fie primii care să servească noutățile. Aceștia s-au amestecat și, după gra­dele deținute, au ajuns prin diferite publicații. Ei s-au menținut o peri­oa­dă, dar undeva, pe drum, unul cîte unul a părăsit corabia. Unii și-au depășit atribuțile și astfel și-au pierdut ambele vocații, alții au avut mus­trări de conștiință, dînd dovadă de integritate, iar pe alții pur și simplu i-au înlăturat subalternii.
Din povesțile fără final fericit ale protagonștilor noștri, trebuie ex­tra­să esența – au „luptat” pe două fronturi, pe durate impresionante de timp, dar au ajuns să realizeze, cum toți ajungem să realizăm pînă la urmă, că toate măștile se distrug în timp.

de Răzvan STAN