Iarna cit un soare

Esarfele, vreo doua perechi de manusi si caciula impletita „unu pe fata, unu pe dos” le-am abandonat acasa. M-ar prinde panica sa le stiu aproape, sa vad cit mai e pina la vara. Un soare mare, citeva flori si iarba verde. Frigul e responsabil de pofta mea de stat degeaba inca din noiembrie. Reclamele de sarbatori mi-au adus aminte ca e rost de hoinarit prin magazine, de cumparat mari nimicuri si multe inutilitati. Nici luminitele din Copou, nici colindele lui Banica de la Universitate nu-mi stirnesc o stare de bine. Doar de lene. Nimic nu se anima mai tare de dragul lui Mos Craciun. Nu ne preocupa primele de sarbatori, nici al treisprezecelea salariu impozitabil. Doar vinul fiert cu scortisoara si aminarea unei plecari departe, unde e vara.

Si-mi recunosc amorteala dupa cheful cu care ma trezesc dimineata, adica fara nici un drag.  Si n-as abandona lenea asta pentru o plimbare prin zapada, tot m-as baricada in pijamale, m-as uita sa vad cum ninge doar la televizor. Parca un pic mai tare. Iarna te face morocanos, insensibil la prima ninsoare si ofticos la prima zi din saptamina. Vintul zburleste o suvita, intrece viteza regulamentara si ne inaspreste vorbele. Fulgii n-au forma de stea, de aia nu ne plac.  Fiecare luni e scurta ca o vineri sau un pic mai lunga pentru ca incepe de joi. Weekend-ul e compromis de un film romantic la lumina prea galbena a veiozei si de o supa gatita migalos, la foc mic, de lene. Seara incepe cu mult popcorn si se termina visind. Mai e un soare pina la vara.

Ionela SAVESCU