Florile primei zile

Prima zi de școală miroase a petro­sim și a cărți nedesfăcute. Iar lenea din pri­ma dimineață, în care nu te-ai ridica din pat să pleci la școală, îți sare imedi­at ce mirosul de cafea pătrunde în ca­me­ră. Nerăbdarea de a-mi revedea co­le­gii mă scotea de fiecare dată mai re­pe­de din casă, iar traseul era mereu a­ce­lași. Ajungeam pe terenul de sport și era mereu gol. Așteptam cu ghiozda­nul în spate de parcă trebuia să plec undeva, departe, cu emoțiile care îmi ajun­geau în gît. După ce ne în­tîl­neam cu to­ții și băteau clopotele de la bi­serica de a­lă­turi, ceremonia de primire în­cepea.

Apoi, din curtea mare a școlii mer­geam cu toții acasă. Acea zi era mereu zi liberă.

Abia mă abțineam cînd ajungeam acasă să desfac și să răsfoiesc cărțile noi, de parcă voiam să le învăț chiar în acel moment pe de rost. Îmi scriam caietele pentru fiecare obiect, le pu­neam copertă și le așezam frumos în du­lap. Apoi îmi ascuțeam creioanele din pe­narul, nou în fiecare an. Doar în pri­ma zi îmi făceam ghiozdanul de seara, liniștită de nu uitam nimic. Niciodată nu mi-au plăcut fi­na­lu­ri­le. Ele miros a praf și cărțile pe care le pri­meam la început își pierdeau frumu­se­țea după ce trebuia să le dau înapoi. Iar de fi­na­lul care se apropie mi-e cel mai frică. „A­nii de studenție sînt cei mai frumoși”, mi-a spus mama cînd am ple­cat de a­ca­să spre Iași. Așa a și fost, de vreme ce-mi amintesc cu drag fiecare frîntură. Aș lua-o de la început, numai de dragul mirosului de curat de la început de an.

Alexandra ȘANDRU