Fericirea se dă azi la reducere

Să căutăm în gunoi fericirea și no­rocul. Să o căutăm în buzu­na­re­le al­t­o­ra pentru că ale noastre nu s-au mai um­plut decît cu aerul primă­vă­ratic de afară și cu cîteva bonuri pri­mite la covrigii de azi. Covrigi cu mac și susan, de șapte lei. Puțin cam uscați, cam fără gust, însă buni cît să acopere un hău din stomac pe o zi întreagă. Iar bonul, o mană cereas­că dintr-o zi de februarie, care l-a dec­larat foarte repede cîștigător al lo­te­riei bonurilor fiscale. Însă românii sînt ghinioniști și oricît ar încerca, no­rocul parcă tot îi ocolește, iar el nu este singurul cîștigător, ci mai sînt al­ții 11.000 ca el. Cîștigători cu toți. Doar cu numele și eventual cu cîte 90 de lei.
Nu ne-am născut săraci, ci ne-am născut obișnuiți cu asta, și dacă u­nul dintre noi ridică capul mai sus și reu­șește să devină din oaia neagră a familiei oaia albă și mai cu moț de­cît celelalte, înseamnă că e deștept și că i-a pus Dumnezeu mîna în cap. Și ne uităm cu atîta admirație la el.

În loc să căutăm cu toții varia­n­te să ne înstărim, e mai la în­demînă să de­ve­nim inventivi. Să cărăm por­cii în por­tbagajul Daciei, să um­blăm îm­bră­cați cu tricouri primite la pro­mo­ție, să ne batem pentru tigăi sau să ne alegem pasta de dinți pen­tru că pri­mim în schimb un ca­pac pentru periuța de dinți ca „premiu”. Mai grav și mai trist e că mulți oa­meni își cresc în aceeași manieră, a „cîștigurilor” și co­piii. Acum cîteva luni, într-un su­per­market din Iași, o familie cu doi copii de vreo 7 și 10 ani, la cumpărături, la raionul de pastă de dinți. Mîinile lor se îndreptau spre cele mai ieftine sortimen­te, de trei maxim aptru lei. Cî­te­va cu­vinte rostite: „cumpărați asta și cîș­tigați un ca­dou după casele de mar­cat. Ga­ran­tat!”, și ochii le-au lucit într-un mod ciudat, iar mîinile au schimbat repede produsul. Chiar da­că era dublu ca preț, chiar dacă do­rința lor inițială a fost alta. Iar co­pi­­lul, privit cu mîndrie de părinți din spa­te, întreba bucuros. „Chiar sînt cîș­tigător?”