Fă-le pe toate

Trebuie să ai mare grijă să nu te îndrăgostești la 14 ani pentru că „nu-ți mai vezi de școală”, cum spu­ne bunica. Dacă aveai impresia că du­pă majorat ai scăpat și-ți poți face damblaua, bine-ar fi să nu te în­dră­gostești nici la 18 ani, pentru că „o să uiți că trebuie să mai dai și pe la fa­cultate”, cum spune tata. Dacă ai tre­cut de primele două etape și nu ai pus ochii pe nimeni, niciodată, mai vi­ne o lecție foarte importantă, de la fe­tele de aceeași vîrstă cu tine, poate cu un an sau doi mai mari. Să nu te atașezi. Atașamentul doare, iar noi n-aveam nevoie de așa ceva.

Acum, recapitulînd aceste trei lec­ții ale superficialității în fiecare zi, le putem chiar transforma în propria mantra. După ce le învățăm în­dea­juns de bine, putem să trecem la fap­te. Înlocuim relațiile interumane cu locuri de muncă la care mergem din obligație, „să cîștigăm expe­rien­ță”. Ne mințim constant că ceea ce vrem să obținem este succes pe plan profesional, cînd, de fapt, nici măcar nu știm să ne descriem „profesia”. Ne plac toate ideile care au legătură cu armonia, pacea și liniștea in­te­ri­oa­ră. Mergem la cursuri plătite de yoga care se desfășoară în săli înguste, lip­site de aer proaspăt. Plătim abonamente, echipament sportiv doar ca să ne lăudăm unor oameni pe care a­bia îi cunoaștem că noi sîntem în că­utarea noastră, a eului nostru interior pe care l-am ascuns acum mult timp.

Am fost absorbiți de atracția ne­mărginită către material. Muncim „ca să avem”, dar nu avem nimic alt­ce­va în afară de bani și două vacanțe „de vis”, atunci cînd se-ntîmplă să mai luăm o pauză de la a face bani. Rî­dem cu poftă de „ăștia”care zic că nu banii, ci dragostea contează. „La­să c-o să dea ei cu fundul de pă­mînt și-o să vadă ce-i viața adevărată”, zi­­cem, în timp ce, pentru cîteva se­cun­de ne trece un gînd ciudat prin cap. Poate noi sîntem cei ce trebuie să se lovească de realitate.