Cu Europa de gît

Televizorul, se spune, e un panaceu. Te vindecă de sin­gu­ră­tate și de plictiseală. Te relaxează. Îți curăță mintea cînd e prea în­cărcată. Îți spală creierul cînd simți că nu mai poți gîndi. Îți în­carci bateriile uitîndu-te la pro­ble­mele și la viețile altora, plăsmuite sau nu, proiectate în mijlocul su­fra­geriei. Dacă ai capul pe umeri și discernămînt, televizorul este cel mai bun medicament. Dar dacă min­tea îți e nestatornică și se în­doa­ie ca o răchită, atunci te­le­vi­zorul îți este stăpîn și telecomanda bici. De fiecare dată cînd apeși pe butonul roșu sau verde, îți mai arzi una pe spinare benevol. Su­bi­ec­­tul Europei este doar un mic e­xem­plu pentru puterea de distor­sio­nare pe care o are cutia ali­men­ta­­tă de sateliți. „Europa e dracul“, „ne fură pămînturile“, „nu miș­căm nimic fără acordul celor de la Bruxelles“, „ne-am vîndut Eu­ro­pei după ce atîția oameni și-au văr­­sat sîngele pentru libertatea ță­rii“. Citatele nu sînt fantasmagoriile unui reporter, ci linii principale ale multora dintre discursurile ce­lor de pe plasmă. Argumente, im­par­țialitate? Vax! Și oamenii, în momentul lor cel mai vulnerabil, cînd vin acasă după o zi crîncenă la muncă și nu mai știu ce e cu ei, as­cultă figurinele micuțe care da­n­sea­ză pe ecranul de dinaintea lor. Și, încet-încet, această teroarea și-a fă­cut casă în mintea, inima și sufletul multor români cu dis­cer­nă­­mînt, dar a căror singură gre­șea­­lă a fost să se biciuiască, seară de seară, cu telecomanda.

Europa nu e dracul, cum nu e nici salvarea României. Uniunea Eu­ropeană este o soluție pe care, î­na­inte să o îmbrățișăm sau să o în­jurăm, trebuie să o înțelegem. Și, după șapte ani de cînd facem par­te din Uniune, încă mai căutăm ca­lul de dar printre dinți, așteptînd să ne pice-n poală bunăstarea. Unii ne spun că ne îndatorăm la străini, că ne vindem sufletul, iar alții le spun ălora că sînt proști. Dar nimeni nu a încercat să des­coase limbajul ăla instituțional de lemn și să ne-o spună pe față. Nu, Europa nu e Paradisul dar nici In­fernul. Iar faptul că acum ne aflăm în Purgatoriu e vina unei cutii pe care, atunci cînd am început să n-o mai folosim, ne-a înnebunit se­vra­jul și nu știm ce ne-ar mai trezi din convalescență.