Emoții prelungite

Sfîrșit. Ai clipit și totul s-a terminat. Zîmbești, dar nu știi exact de ce, poate doar pentru că toată emoția a trecut deja. O emoție care stă cu tine pentru prea mult timp devine obositoare oricît de entuziasmat ai fi fost de ea la început. Ești încă emoționat totuși, mîinile îți tremură, pupilele-ți sînt dilatate, iar zîmbetul se transformă-n lacrimi. Nu sînt lacrimi amare, dar curg neîntrerupt și-ți mîngîie obrajii reci.

E lumină. Îți bate-n pleaope, iar întunecimea din fața ta se risipește sfîrtecată de raze calde. Îți înfingi unghiile în carnea moale a mîinilor și scrîsnești din dinți. S-a mai sfîrșit ceva. Nu știi încă ce, dar ceea ce resimți acum nu poate aduce decît un final. Îți încleștezi mîinile în jurul trupului tău firav și-ncerci să-nțelegi ce din tine a ajuns la capăt? S-o fi terminat suferința, fericirea, ce sentiment din tine a luat sfîrșit?

Înfingi călcîiele-n pămînt, respiri adînc și bolborosești pentru tine. Îți amintești cine ești și-ți rememorezi amintirile. Acum sînt copil, ce repede trec anii pe lîngă mine! Mă joc cu păpuși improvizate din porumbul tînăr răsărit pe cîmp. Final. E toamnă, iar porumbul e arămiu acum. Grăunțele cad pe lîngă tine în ligheanul roșu pe care bunica ta ți l-a pus în față. E sfîrșit de sezon. Ești adolescent și încă nu știi ce urmează să ajungă la final. Parcă nimic, dar totuși ceva nu mai e la fel. Important e că îți amintești ce-ai fost, ce mai contează că nu știi exact cine ești acum!?!

Se termină lacrimile, deschizi ochii, îți descleștezi palmele și-ți ștergi șiroaiele rămase pe pomeți. Îți reapare zîmbetul pe față. Știi că s-a sfîrșit, dar nu știi cum.