Economia poartă tocuri

Pastila de după Niciun comentariu la Economia poartă tocuri 0

Propun nu o zi, ci o lună-ntreagă în care să le serbăm. Pentru că de n-ar fi ele, femeile, n-ar mai exista criză financiară, ci am fi în colaps total. Să ne gîndim puțin. Pe toate drumurile naționale ar circula numai Dacii. Pentru cine Mercedesuri dacă nu ca să fie ele impresionate nu de numărul de pistoane, dar de cît de frumos lucește sigla cromată pe bordul negru, lucios?

Și gropile de pe drumurile naționale? Le-ar mai astupa cineva dacă n-am avea o domnișoară în dreapta care să se strîmbe la orice limitator de viteză? Noi mergem la război și nu ne plîngem, de ce ne-ar deranja o eventuală zdruncinătură la fiecare 100 de metri?

Industrie imobiliară? Noi, bărbații, dormim și-n cort dacă situația o cere. Dacă n-am ști că le plac casele cu priveliști frumoase și grădinile spațioase, blocurile de cîte zece etaje ar împînzi orice oraș. Pînă și alcoolul trebuie să-i mulțumească femeii. Fără o domnișoară care să rămînă impresionată de un cocktail în trei culori sau măcar un Cuba Libre, spirtul tras prin pîine ar fi preferatul oricărui bărbat cu venit mediu. Și pentru cine-s toate pachetele de la firmele de telefonie mobila, cu cîte 800 de minute și 800 de mesaje în rețea, dacă nu pentru ele, să le sunăm și cînd mai e doar o liniuță la baterie și apoi, în miezul nopții, să părem deranjați de SMS-urile care ne trezesc și pe care abia le așteptam?

Avioane n-ar mai exista pentru că n-am avea pe cine duce în vacanțe scumpe, deci și industria turismului ar fi degeaba. Și cărți poștale pentru cine? Cîte bunici poate avea un student?

Ioan STOLERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top