Dulcegării de Socrujeni

La mine la Botoșani, într-un sat rătăcit prin județ, Crăciunul vine la începutul lui decembrie, cînd pri­marul bate cu pumnul în masă – de fapt e un birou cochet, destul de scump – și spune că „de mîine vom avea beculețe în toată comuna”. Cum primarul taie și spînzură, în­cepe concursul de cățărat pe scări și numărat stîlpi, că oricum nu sînt bani decît pentru două-trei insta­la­ții în fiecare sat. De cîțiva ani ne-am mai emancipat puțin. În sta­ția de autobuz și la magazin au apă­rut pe stîlpi figurine luminate cu Moș Crăciun și fulgi de nea, care de ce­le mai multe ori se ard după cîteva șocuri de curent.

La noi în casă Crăciunul vine pe 24 decembrie, cînd împodobim bradul, care stă în fiecare an pe holul de la intrare, și de decorat fața casei, pe care tata așază în fiecare an a­ce­eași instalație tub veche și colorată. Dacă intri în bucătărie însă, Cră­ciunul ar trebui să vină prin noiem­brie, pentru că mama se apucă de pe atunci să facă biscuiți cu nucă și fursecuri. Cum golește tata borca­nul, cum mai coace una-două tăvi. O ține așa pînă prin ianuarie, cînd termină nuca. Tata despodobește bradul abia după Bobotează, cînd ma­ma îl amenință că nu mai are de gînd să mai aspire încă o dată acele de brad pe care papucii le ca­ră în toată casă.

Deși eu cu ai mei terminăm de sărbătorit Crăciunul în ianuarie, la noi în sat oamenii primarului uită de fiecare dată cîte un ren pe-un stîlp. Nu mai este dat jos tot anul și se aprinde în fiecare seară, odată cu be­curile care luminează străzile, chiar dacă culegem ghiocei sau cocos­tîr­cii se strîng în stoluri pentru a ple­ca spre țările calde. Așa că dacă vrei să asculți „Împodobește mamă bra­dul” în mijlocul verii, ai nevoie doar de un bilet de autobuz pînă la So­crujeni și vei fi introdus în atmosfera sărbătorilor de iarnă.