Din vina cui?

Cei mai frumoși pantofi ai mei au zăcut timp de cîteva ore între dinții săi nesătui. Pielea lor în­toar­să de culoare maronie a fost pe de­plin adulmecată și gustată înainte de a fi zdrențuită, semănînd unei smo­chine proaspăt coapte. Cu atîta poftă, încît urmele atacului mai pot fi zărite pe partea din spa­te a pantofului, aproape de toc.

Ciorapii mei din fir de mătase zac deșirați prin orice colț al ca­merei, așteptînd parcă să fie adu­nați laolaltă, să-și plîngă reciproc de milă. Colorați, subțiri sau poate doar albi, nu meritau o astfel de soar­tă nici dacă ar fi fost murdari sau agățați. În mijloc, stau îm­prăș­­tiate toate ambalajele dulciu­ri­lor mîncate în ultimele zile, sta­ni­olul de la ciocolată fiind lins dintr-un capăt în celălalt și curățat de orice urmă de alună. Uitasem de perna mea din puf de gîscă pe care am primit-o de la mama, cadou de casă nouă. O mai ții minte? Ne as­cun­deam amîndoi o­bra­jii în moliciunea ei, sperînd ca noaptea să fie cît mai lungă. Ei bi­ne, acum îți poți afunda tălpile în puful ei alb care acoperă parchetul în drum spre pat.

Mi-ai spus să te sun atunci cînd ajung acasă, dar telefonul mi-a fost desfăcut în bucăți, pe gresia din bucătărie și purtat de colo-colo ca într-un joc de ping-pong.

Iar a­cum, îți scriu cu creionul ăsta ros la ambele capete și care a­bia mai scri­jelește bucata de hîrtie, căutînd disperată să lipesc un tim­bru ca să îți pot trimite scri­soarea. Ajută-mă!

P.S. Aceasta nu este o glumă și trebuie tratată ca atare. Dacă mai există spiritul Crăciunului, aștept să găsesc sub brad toate obiectele dis­truse sau, dacă aveți, un alt cîi­ne căruia deja i-au crescut dinții. Vă mulțumesc.

Mădălina OLARIU