Despre moartea unei „mici atenții”

Pe hol se făcu o liniște uimitoa­re. De unde, pînă acum, toți pălă­vră­geau des­pre gospodării, copile cu bur­ta la gu­ră sau despre creșterea pre­țurilor la fă­ină, la vederea halatului alb, bolna­vii tă­cură mîlc, așteptînd pioși să fie che­mați în biroul domnu­lui doctor de fa­mi­lie, Ion Buz­du­gan. De aici, su­biectul de discuție s-a schimbat. Gri­jile de acasă au rămas acasă. „Domnul doc­tor” a revenit în cen­trul atenției. „E un om tare bun, cu o i­nimă mare. Eu am fost la el să­ptă­mîna trecută, cu fiică-mea, că a­vea săr­mana o durere de spate de nu pu­tea sta locului, și ne-a primit fără a sta la coadă. Ei, me­di­ca­­­mentele au fost scumpe, dar ce nu e scump as­tăzi?” se întreabă o mă­tu­șă cu bro­boa­­da trasă peste sprîncene.

„Domnul doctor” e un bărbat de vreo 40-50 de ani, înalt, spătos, cu bur­­ta strînsă sub un halat jerpelit. E co­­leg de breaslă cu Vasile Gheor­ghi­ță, un chirurg plin de ifose, la ca­re se intră destul de greu. Vorbeau bol­­navii că nu te primește la operație fă­­ră cel puțin cîteva zeci de euro. Păi cum altfel? „Alții te lasă acolo, pe ma­­sa de operație, plin de bandaje sîn­­gerii, cu o durere insuportabilă. Mai bine așa,cu o mică atenție ești si­­­gur că cel puțin vei fi îngrijit cum se cuvine”.

Moș Nicolae a auzit însă „o trea­bă”care s-a întîmplat recent. Ne-ar spu­ne-o, dar parcă nu acum, nu aici, sub ușa medicului. „Hai, lasă aerele, da­­­că te-a luat gura pe dinainte, spu­ne tot” se rățoiește bătrîna îmbrobo­dită. La început, cuvintele se lea­gă greu, fără o logică. Apoi, pe mă­su­ră ce povestea prin­de contur, oa­me­nii se gîrbovesc ca să audă mai bi­ne. „A murit acolo, pe hol, cu că­pă­țîna tur­tită în accident. Nu i-a spus ni­meni domnului doctor că era vor­ba de fiul său. L-a lăsat să aș­tepte pî­nă și-a dat duhul, pentru că nu avea nici un ban. Abia cînd a ieșit dom’ doc­tor pî­nă la baie … Voi cînd l-ați văzut ultima oară? Cică e la balamuc”.

Lina VDOVÎI