Design interior uman

Am pe perete un tablou cu Elvis Presley și Marilyn Monroe. Ea stă-n spatele unui bar și așează un ursuleț de pluș în vitrină, în timp ce el își aruncă pe umăr jacheta și-și blochează gîtul într-o parte. Tabloul meu are niște culori atît de urîte, zic ai mei, că niciun verde tomnatic sau kaki justificat de mine n-a reușit să-mblînzească pe nimeni. Am prins pe el fluturi din hîrtie, steluțe din pomul de Crăciun și chiar și liste cu lucruri de făcut. Nimic. Tabloul e urît și gata.

Cînd l-am primit era învelit tot în hîrtie prinsă cu scotch din toate părțile și-avea o fundă faină-ntr-un colț. Cîteodată chiar și eu mi-l imaginez împachetat și zîmbesc. L-am primit la 17 ani și de-atunci l-am atîrnat acolo. Am bătut cuie, am găurit peretele de-aproape-a plîns și l-am fixat. În partea dreaptă, în tabloul meu mai e un tip. Ăsta chiar are-n mînă o chitară, dar nu l-am recunoscut de cînd l-am primit. N-am idee cine-i și niciodată n-am căutat să aflu. M-am gîndit de cîteva ori c-ar trebui să știu, în caz că-ntreabă cineva, dar m-am răzgîndit de fiecare dată în mai puțin de cinci secunde.

La ultima inventariere emoțională a lucrurilor din camera prea plină, tabloul ăsta c-un necunoscut într-o parte se cățăra chiar pe primul loc la mine-n minte. Aproape-am prevăzut cum, în cazul vreunei nenorociri, înșfac tabloul de pe perete și fug cu maldărul ăsta de-artiști sub cerul liber pe-un Always on my mind în surdină. Nu s-a-ntîmplat încă. Ultima dată cînd am plecat de acasă, i-am făcut poză.

N-ascult Elvis mai mult de cînd îl am și nici n-o plac mai intens pe Marilyn sau pe tipul ciudat. N-am nicio explicație colaterală. Știu doar că-n tabloul ăsta se-ascunde, prin toate culorile urîte, o ordine perfectă, copie fidelă a structurii unui suflet, după care-aș putea tînji la nesfîrșit. Liniștea din spatele tejghelei, lipsa gratiilor, degajamentul și toată siguranța care se perindă prin lemnul ros mi se-ntind pe retină ca un model de design interior ideal al firii, pe care nimeni altcineva n-a putut să-l picteze-n mintea mea vreodată.