De te-aș mai avea o dată

Am crescut în ograda bunicilor și aș da tot ce am acum pentru cîteva momente în care să am parte de acele vremuri. Aleea presărată cu florile atît de îndrăgite de bunica, bolta viței-de-vie care toamna purta greutatea strugurilor copți, leagănul făcut de bunicul sub umbra mărului ce acoperea fîntîna cu uluc, toate erau apărate parcă de gardul împletit de nuiele și acoperit cu șindrilă.

Sofia are cinci ani și nu va putea înțelege niciodată emoția copilăriei așa cum am făcut-o eu. Simt și acum mirosul cireșului din spatele grădinii care vara umplea curtea cu petale albe și parfum de cireșe coapte. Fetița de cinci ani preferă să se bucure de imaginile văzute în desenele animate pe care le urmărește ore în șir pe ecranul televizorului. Îmi amintesc fiecare iarnă cînd casa mirosea a plăcinte, de trosnetul lemnului ce îmi încălzea obrajii rumeni veniți de la săniuș, de ciorapii împletiți ai bunicii care erau de fiecare dată prea mari și de poeziile pe care le învățam cu ea seri la rînd. Sofia ascultă acum „Jingle Bells” de pe tabletă, așteaptă să găsească sub brad un telefon doar al ei iar săniuța nu mai are demult „dor de ducă”.

Nu am cum să uit mirosul de liliac care primăvara îndulcea serile în care ascultam pe nerăsuflate poveștile bunicului. Le spunea des, dar nu mă plictiseam niciodată. La prea puținii ani ai săi, Sofia a uitat de Albă-ca-Zăpada sau de Cenușăreasa pentru că Barbie le-a luat locul poveștilor cu prinți și prințese. Ea vrea să se machieze și să poarte tocurile mamei pe cînd eu voiam să-mi împletească bunica părul și să mă lase să port mai repede pantofii cumpărați pentru Paște. Dacă așa arată acum bucuria de a fi copil, eu îmi doresc să cresc. O lume pe sfîrșite e o lume în care copilăria a căpătat alt înțeles, o lume în care bunicii nu te mai așteaptă pe băncuța de la poartă.

Aș vrea să am puterea să mă întorc în trecut și să rămîn acolo, în culoarea zorilor de la țară. Aș vrea să mai simt bucuria de a fi copil înc-o dată și înc-o dată.

De Diana URSU