De dragul lui Machiavelli

Cînd eram mic și-am fost pri­ma oară la dermatolog, mi-a spus să nu mă apuc de fumat, că nu face deloc bine la ten. Peste cîteva șe­din­țe, cînd să plec, m-a rugat să merg pînă la chioșcul de-afară și să-i iau două pachete de Marlboro roșu.

***

N-am dat niciodată foc la geci, de Înviere, pentru că mi-era prea fri­că să nu iau bătaie de la cineva mai mare sau să nu mă recunoască vreun vecin. Dar mă uitam la cu­nos­cuți cum o făceau, după ce lin­se­­seră vreo trei litri de bere, iar a­poi se întorceau să ducă lumina sfîn­tă acasă la ale lor mame, care-i aș­tep­tau cu mîncare și-i felicitau pen­tru hărnicie.

***

Îmi mai spunea odată cineva, a­cum mult timp, să nu mint. Era actor la teatru. La fel în­dru­gă și por­tarul de la cămin des­pre cum își face datoria cînd nu te la­să să intri cu vreun străin, pînă ve­de cei cinci lei pe care-i foșnești u­șor în mînă și se dă „mai așa”, „să nu se vadă pă cameră” cînd îi ia și se-a­șază înapoi la birou.

***

Așa e și cu cauzele de pe Face­book, petițiile online sau revo­lu­ți­i­le pe Twitter, sînt ipocrite ca spo­ve­dania. Se spune că pînă și revo­lu­ția din ’89 n-ar mai fi avut loc dacă afară ar fi fost cu vreo 5 grade mai puțin sau ceva mai mult viscol. Dar ele ne spală păcatele așa cum te-mbraci în haine noi înainte de o chindie de la care știi că te-ntorci în chiloți și-n patru labe. Mîncăm do­uă shaworme pe zi, dar ne deran­jea­ză împușcarea cîtorva cai. Fa­cem grupuri în care spunem că „Noi vrem să citim, nu să auzim”, refe­ri­tor la inițiativa lui Socaciu de du­blare a filmelor străine de la te­le­vizor în limba română, cînd o­ri­cum tragem tot de pe net și la TV ne mai uităm doar la vreun meci.

Ioan STOLERU