De-a ghicitul in oglinda

In zatul negru a vazut totul. Si ultima privire a iubitului ei si plecarea celor dragi, undeva, intr-o tara mult prea indepartata. Daca dubiile o macinau, singura solutie la care Laura se putea gindi, era cercetarea formelor ciudate din ceasca de cafea, a florilor si a zecilor de figuri omenesti deosebite intre ele cu ajutorul unei imaginatii mult prea bogate. De cele mai multe ori gasea raspunsurile dorite, dupa minute in sir de meditatii pe canapeaua din hol. Alteori privea pe furis peretii minjiti ai cestii de portelan, si o abandona subit pe masa de lucru. Din cauza vreunei premonitii sau poate din pricina unei prea mari oboseli. Simbata era ziua tarotului, transformat intr-o adevarata afacere de catre fata cu ochii ceaciri, iar duminica, fiind zi sfinta, se limita doar la chiromantie.

Linia inimii era singura pronuntata, in palma minuscula ca de copil. Era firava mica noastra vrajitoare. Firava si tacuta ca o lebada in clipele ei de relaxare. As fi vrut s-o intreb de atitea ori daca prezicerile se adevereau, dar am preferat sa tac, de teama sa nu-i spulber visele cu ochii deschisi. O banuiam insa ca ar fi fost mai fericita daca ar fi asteptat ca viata sa-i arate treptat partile ei frumoase. Sau daca nu si-ar fi aflat cu mult inainte de vreme nenorocul si sfirsitul in cartea care plinge.

Catalina SCULITA