Dascal de clasa noua

Ai intirziat deja zece minute. Proful imparte nepasator subiectele, aruncind doar din cind in cind cite o ocheada printre pupitre. Pe nimeni nu prea afecteaza lipsa ta. In afara de mine. Imi framint miinile privind pe furis cind spre usa salii de examen, cind spre foaia ireal de alba din faTa. Astept sa apesi macar pe clanTa, sa viri capul pe usa si sa privesti nedumerit.

Te vad in fiecare zi pe geamul tramvaiului, cum urci Copoul spre Universitate. La zece fara cinci minute, fix. ITi ascunzi mereu miinile in buzunarele paltonului lung si ochii in spatele ochelarilor cu lentile heliomatice. Mergi cu pasi mari si hotariTi. Oricit de deprimata as fi, cind iTi surprind silueta de la distanTa, zimbesc brusc. O noapte pierduta pentru un examen aminat, o cearta zgomotoasa cu fostul prieten, un articol esuat – toate se evapora la prima staTie. Chiar si tema fara cap si fara coada, la materia „celui mai iubit” dintre profesori incepe sa prinda contur in capul meu. E de ajuns sa-Ti vad fularul cu dungi multe si colorate, fluturind neglijent si imi vine imediat inspiraTia.

Nu Ti-am spus niciodata ca te urmaresc si nici ca imi porTi noroc. Ar fi fost ciudat si jenant sa te trag de mineca pe strada. Nu stiu nici macar cum te cheama. Nici n-a fost nevoie, pina acum. Azi n-ai mai aparut in staTie. M-a apucat o neliniste bizara de la baza dealului, cind batrinica din dreptul geamului tramvaiului a inceput sa se foiasca pe scaun. Nu erai nici la trecerea de pietoni de la biblioteca, nici in dreptul gangului repetenTilor, nici in faTa universitaTii.  Am coborit intr-un suflet si m-am uitat peste tot imprejur. Am intrat intr-un final in sala de examen, cu inima strinsa si ochii tristi.

Subiectele suna strain si ameninTator. Privirile aluneca pe sub banci, in podul palmei, spre telefoane. ScirTiitul usii ingheaTa orice miscare. Intri nonsalant, cu acelasi fular colorat si cu o privire strengareasca pe sub ochelari. Treci pe linga pupitrul meu in drumul spre proful de la catedra si ingini un „Ma scuzaTi ca am intirziat”. Simt cum obrajii incep sa mi se incalzeasca. Nici nu stiu cind foile se umplu cu un scris albastru si incirligat. Ma uit din cind in cind la tine, printre gene si mai amin inca o data invitaTia la cafea.

Andra MARDARE