Cum a furat ceasul munca
Pastila de după 12 decembrie 2012 Niciun comentariu la Cum a furat ceasul munca 2Razele de soare îi joacă pe obraz. E dimineață. Învelit în cearșafuri, își tîrîie alene picioarele pe gresie. Cu ochii închiși intuiește cu buricele degetelor ornamentele de pe ceașca de cafea ca să reproducă relieful, culorile și liniile în imaginație. Prin măsuța de sticlă la care stă, își analizează picioarele, rotește din călcîie, dansează step în vîrful degetelor și întinde gleznele pînă la cîrcei. Scormonește într-o cutie veche și prăfuită pe care scrie cu o cariocă ștearsă în timp „Bicu”.
Scoate un megafon și o placă de vinil și lasă camera să se umple de muzica nomadă culeasă din toate timpurile și toate colțurile lumii rotunde. Deschide balconul, să audă și vecina. Supune femeia la o terapie cu forța, crede că-i o mîrlancă care nu știe nici măcar să-și pronunțe numele cu grație.
Se știe stăpîn pe propria-i viață. Arătos, cu umeri mari și fruntea lată niciodată nu-și apleacă capul aurit în fața piticilor. I-ar mușca din orgoliul cultivat cu anii. Știe că are o favoare de făcut, însă nu se grăbește, are suficient timp pînă în ziua achitării.
Soarele amurgit mai străbate prin sticla groasă a geamului, însă el se mișcă în același ritm jucat de strunele încetinite și dezlipite de vinil. Abia în noapte se apucă de treabă, cîteva ore s-au concentrat într-o secundă. Pașii poștașului care urmează să ia comanda deja scrîșnesc treptele scării bătrîne. Începe a bate la ușă, fără întrerupere, insistent, gălăgios. Acesta se face mic cît gămălia chibritului și se pierde prin cearșafuri. Degetele i-au transpirat și nu-și mai simte creația, dărămite să o proiecteze în imaginație. Ușa sare din balamale. Omul intră obraznic și îi smulge munca din mîini. Era gata, a reușit chiar să o parfumeze cu cele mai mici detalii. Însă n-a avut timp să-și pună pecetea. Astfel se face munca orfană, cînd creatorul o lasă în grija anonimatului.
Daniela VORTOLOMEI









Adaugă un comentariu