Cu două trepte înapoi

Pastila de după Niciun comentariu la Cu două trepte înapoi 0

Cel mai înalt munte al lumii își așteaptă pe cărările neumblate fiii. Hai­na-i zgrunțuroasă, acoperită cu pulberea iernii își cheamă croitorii cu pioleți, iar norii adunați ca un gu­­ler în jurul masivului împietrit se învîrt într-o horă de aburi. Cu echipamentul pregătit, trei al­­piniști își făgăduiesc că vor deveni stăpînii fiarei și că o vor îmblînzi cu steagul victoriei lor. Înainte de a por­­ni la drum și-au promis unul ce­luilalt că vor cuceri împreună înăl­ți­mi­le și că nu vor lăsa pe nimeni în ur­mă, că vor primi toți trei laurii și că vor împrăștia ecoul bucuriei lor îns­pre trei zări.

La poalele muntelui, soarele sca­­pă printre crengi luciri care se po­ticnesc în rîul veșnic grăbit. De-o par­te și de alta se înalță ziduri scorojite de secole care își aruncă ofrandele în apa învolburată. Printre șu­ie­ră­turile sălbăticiei, un strigăt înă­bu­șit se pierde odată cu alunecarea alpi­nistului din urmă în prăpastia care îl înghite lacom. Un moment de nea­tenție, o piedică sau un gînd rău. Mă­car ceilalți doi să își împlinească promisiunile care acum par ca o păpădie luată de vînt. Ajung la ultima treaptă de piatră, ridicată ca un zid al unei fortărețe. La mijlocul drumu­­lui, cu trupurile lipite de peretele în­ghețat, își agață speranțele de frîn­ghi­ile care îi vor ridica în vîrful lumii. Însă numai unul dintre ei va simți răsuflarea solemnă a masivului, cel din urmă prăbușindu-se cu funia și iluzia victoriei rupte în două. Un ghi­nion, o greșeală sau un blestem.

Deasupra norilor, ecoul ultimului alpinist nu răzbate în templul profanat, căci zarea aștepta trei stri­gă­te încununate cu lauri. Vîntul îi fură steagul din mîini așa cum el le-a furat celorlalți armura de învin­gă­tor, lăsîndu-le triumful dezgolit. Își simte umanitatea mai rece decît a muntelui pe care a vrut să îl cu­ce­reas­că, căci pînă și piatra se sparge, iar gheața se topește.

Cătălina DOBROVICEANU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top