Cortina democraţiei, pe sforile nepăsării

E ca la o piesă de teatru cînd, a­­șezat pe scaunul ro­șu de catifea și pri­vind actorii, parcă gîndindu-te la ba­nii pe care i-ai înmînat femeii cu chip anost de la ghi­șeu, încerci să a­jungi la o învoială cu conștiința și îți pro­miți că n-o mai faci. Analizezi în­căperea; acum știi unde sînt u­și­le și odată calculată distanța pînă la ie­și­re ești pre­gă­tit să te urnești din loc. Dar ajuns în capătul locului, ză­vo­rul e tras și pecetea pusă.

Din zorii zilei pînă în creierii nop­ții, publicații și te­­leviziuni vuiesc de informații pe care oamenii o­biș­­nu­iți le preiau și le analizează în fe­lul în care ei cred că lu­crurile dăi­nu­ie în lume. Acești oameni sînt e­co­ul unei so­cietăți și nu arareori au fost însemnați ca fiind de­za­mă­gitori sau utopiști. Anul trecut a fost o cum­pă­nă a lu­mii contemporane ce încă își continuă dezechilibrul. A­le­geri pre­zidențiale, întruniri și opinii des­pre Uniunea Eu­ro­peană – un zbucium de gînduri și isprăvi care se i­z­besc una de cealaltă. Așteptările au fost îne­cate repede în con­cluzii sfî­și­e­toa­re pentru viitorul lumii, iar gon­gul fi­nal i-a împărțit pe unii și contopit pe alții. În oglinda oa­me­nilor obiș­nu­iți se regăsesc elite care împart în dreap­ta și stînga lor idei preconcepute, deturnate mai apoi. În ur­ma ne­contenitelor remarci vulgare ale lui Donald Trump asupra fe­me­i­lor, s-a considerat că acestea nu vor vo­ta cu candidatul republican, însă ma­re le-a fost mirarea cînd majorita­tea femeilor conservatoare și protestante al­be s-au aflat de partea acestuia.

Re­gina Elisabeta a II-a a Ma­rii Bri­ta­nii a decis inițial că neutralitatea e po­zi­ția co­rec­tă în drumul Marii Bri­ta­nii din afara Uniunii Eu­ro­pe­ne, dar nu cu multă vreme în urmă a aprobat planul de­clan­șării Brexit, iar lozinca „Nici Regina nu vă vrea!” a a­juns și la urechile celor din Bruxelles. Într-un tumult al deciziilor, e greu să rămîi în e­chi­libru, dar și mai greu să privești cu brațele în­cru­ci­șa­­te. Paiul din ochiul altora e mereu apăsător, dar cînd in­di­ferența lo­veș­te o societate în moalele capului, a­ceste­ia îi rămîne doar să se o­preas­că din gudurat și să în­cea­pă să bă­tă­to­rească alte cărări. Cel mai rău nu e că a­de­vă­rul umblă prin lume cu ca­pul spart, ci că mulțimile a­plaudă.

Adina ROTARU