Clătite cu gem de cireșe amare

Mă mîhnesc sfîrșiturile. Au așa, ceva care seamănă cu o moarte mai mică. Fac ce fac și îți intră în suflet înainte să fie vremea lor. Apoi, cînd se întîmplă, rămîi buimac pentru o vreme. Și amorțit. Inima se oprește din bătut și te miri că încă mai sufli. Sau poate doar ți se pare. Sfîrșiturile mele dor de multe ori pentru că ascund toate lucrurile frumoase după care am alergat pe drum. Uneori, e ca într-un joc pe care îl pierzi: îți arată la final ce ai fi putut cîștiga dacă. Și nu poți să nu te întrebi, știind că n-o să obții vreodată un răspuns: ce trebuia făcut altfel?

Alteori, ți se pune așa, deodată, în față, tot ce ai căutat atîta timp, cînd nu îi mai știi rostul. Oameni sinceri și obosiți, cuvinte bune, zîmbete adevărate, prieteni. Ai să le pierzi iar, însă acum, cînd stau în fața ta, într-o lumină de culoarea aramei, ești prea amorțit să le strîngi tare în brațe, pentru fiecare moment în care ai tînjit după ele și nu au fost acolo. Așa că taci și înghiți nodul din gît, cu amărăciune de om mare și încercat, deși nu-i vremea. Sfîrșitul ăsta mai ales mă mîhnește. E prea plin de păreri de rău. Că nu am trăit mai intens, că nu am crescut minunat și la timp, că am trecut unii pe lîngă alții ca niște orbi. Dar cel mai mult, că n-am știut să mă apropii de aceia care mi-au devenit dragi și că ei poate n-or să știe niciodată asta. Ursuzi, ironici, îmbufnați, mînioși, niciodată mulțumiți sau cum or mai fi fost. Să știți însă că nici voi nu sînteți mai cîștigați la finalul ăsta: mă pierdeți pe mine, așa mică, frumoasă pe dinăuntru și inocentă cum eram cînd am venit printre voi prima oară și cum nu ați înțeles să mă vedeți. Știți ce? Sfîrșitul ăsta merită să fie altfel. De aia o să vă rog și eu ceva: voi să iubiți finalurile, chiar dacă dor. Să le iubiți și să le trăiți cu toată ființa, ca atunci cînd erați mici și mama vă făcea clătite. Au un gust de cireașă amară în efemeritatea asta a lor și căldura unui ultim răsărit de soare la mare. Apoi, cînd vedeți că s-a terminat și ultima clătită, să spuneți musai că mai vreți.

Andra MARDARE