Cine ne culege laurii?

Victorii în fotbal, triumf la campionate mondiale de fotbal, premii decernate cu fast. Toate să fie ale României, căreia i-ar mai lipsi doar un trup ca să urce victorioasă pe scenă și o mînă cu care să înfulece mîndră premiul. O mînă cu care să și-l ridice deasupra capului în aș­tep­­tarea unor aplauze care să nu con­tenească minute bune. Un zîmbet larg, de mulțumire și de mîndrie deopotrivă pe care să îl aibă afișat pînă la următoarea decer­na­re și o ușoară plecăciune către public. Asta e rețeta.

Însă mare este dezamăgirea și tristețea atunci cînd se află că „Ro­mânia nu a luat Nobelul”. Iar în spatele scenei, dosiți undeva printre umbre și cortine stau lau­reații. Muți, închiși în sine și fără nicio expresie, așteptînd să se ri­si­pească toată nebunia. Să se termine toate laudele, aplauzele și toa­te asocierile nemeritate între ei și țara din care provin. Anul acesta, după de­cer­nare, unele afirmații au fost chiar fățișe. „Cărtărescu nu a cîș­ti­gat Nobelul” s-au tot grăbit să afir­me, într-o formă parcă de învino­vă­țire a lui. Pentru că dacă ar fi cîș­tigat, cu siguranță tilurile ar fi fost „România a luat Nobelul pentru literatură!”

Ceea ce trebuie apreciat, a fost lipsa de reacție a lui Cărtărescu, după aflarea cîștigătorului, dar și reacția avută după urarea ruși­noa­să a lui Ponta. „Îi doresc mult succes lui Mircea Cărtărescu cînd se va anunța cîștigătorul Pre­miu­lui No­bel pentru Lite­ra­tură! Ro­mânia are șanse mari să se bu­cu­re de un nou laureat!”, a avut ne­voie doar de o re­plică tăioasă: „În ceea ce mă pri­vește, resping cu dezgust ură­rile d-lui Ponta”. Scurt și la obiect. Pen­tru că Nobelul este al ce­lui care îl merită, și nu al unei națiuni care să și-l însușească.