Cenușăreasa își caută pantofi gratis

Pastila de după Niciun comentariu la Cenușăreasa își caută pantofi gratis 7
Cenușăreasa își caută pantofi gratis

Mai mult sau mai puțin, cu to­ții rîvnim să intrăm în posesia unor lucruri oferite gratis fie că este vor­ba de o bluză sau un costum, o bri­o­șă sau un suc, un caiet sau un pix. Ni se zbate inima în piept cînd mîi­nile cuprind o mapă „cu de toate” pe care o primim la o conferință sau par­ticipînd la un proiect, dar nu pu­tem înțelege pînă la capăt de ce. Și ea s-a întrebat de multe ori de ce ra­dia­ză de bucurie cînd primește niște foi albe cusute la mijloc ca o carte. Cred că atunci pentru ea nu con­tea­ză di­men­siunile carnetului, ci că es­te „moca”.
Acum, companiile de pub­l­i­ci­ta­te au devenit mai hître, știu cum să atra­gă clienții și să le scoată din bu­zunare niște bani. Pentru că a­tunci cînd cumpără o revistă, primesc și o eșarfă sau o cremă pentru mîini, cîțiva mililitri de parfum sau un ruj mic de parcă ar fi pentru copii. În acel moment zîmbesc, dar nici nu se gîndesc că au fost păcăliți.

Și din păcate nu doar ele știu cum să ne dirijeze, dar și rețelele de so­cia­lizare contribuie la asta. Cred că pri­ma dată am dat un share la un bi­let la teatru. Mi se promitea că da­că numele meu va fi ales cîștigător, voi putea merge împreună cu un prieten la un spectacol. Ce-i drept nu am cîștigat nimic, dar mai tîrziu mi-a surîs norocul și am fost cîș­ti­gă­toarea unui tort presărat cu co­cos. Am încercat din nou și din nou să cîștig ceva, dar nu am avut noroc.

Iar acum pagina mea de Face­book este bombardată de oferte cu rochițe drăguțe și pantofiori. Cine știe, poate voi primi și eu ceva „mo­ca”.

Autor:

Doina SÎRBU

Redactor la Opinia studențească, student la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top