Cel mai virtual președinte

Se spune că omul acesta a făcut im­posibilul. Să ajungi capul celui mai puternic stat de pe glob e ceva. Și pe lîn­gă faptul că este primul afro-ame­ri­can care s-a mutat în Biroul Oval, a mai făcut un lucru pe care nimeni în­a­intea sa nu l-a gîndit.

Se spune că Barack Obama a cîștigat alegerile da­torită Internetului. Și atunci, alternati­va pentru televizor sau socializare a devenit factorul care l-a ales pe cel de-al 44-lea președinte al SUA.

Tinerii au văzut că Obama acor­dă atenție și problemelor care îi vi­zea­­ză, dar s-au și distrat, și-au făcut con­turi personalizate pe site-uri e­lec­­to­ra­le unde puteau să dezbată ches­­tiu­ni.

Tot printr-o campanie online a fost atras și publicul mai în vîrstă. „The great schlep” (n.r.: „Marea miș­care”) a convins peste jumătate din evreii în vîrstă din Florida să-și dea votul pen­tru Barack; în schimb primeau ceva mult mai prețios: vizitele nepoților, ca­re petrec mult mai mult timp în fa­ța calculatorului.

„Speranța” era pes­te tot, contu­ri­le de pe Facebook și MySpace a­veau milioane de fani. Pe lîngă co­le­gii de clasă, Obama se afla în listele de pri­eteni ale tinerilor.

Și totul nu a fost făcut pe bani pu­­blici, cum am fi tentați (din o­biș­nu­­ință) să credem, ci din donații, strîn­­se tot din mediul virtual, fără a atin­ge resursele publice.

Cre­ierul din spatele ideii este Sanford Dickert, un vizionar care a organizat și campania lui John Kerry în 2004, doar că atunci, poate, lumea încă nu era pregătită pentru ideile lui. Abia în 2008 au prins. Ar prinde oa­re în România? Poate că da, dar nu­mai dacă organizatorii ar lua în con­si­­derare cele spuse de Dickert: „teh­nologia nu este decît un partener în această campanie, un mod de a fo­lo­si eficiența Internetului pentru problemele din lumea reală.”

Anastasia CONDRUC