Cel mai mic nimic

Narcis nu s-a priceput în toată via­ța lui mai la nimic. Din pricina as­­ta n-a reușit să-și facă și el un rost; să se așeze la casa lui, cu o femeie a­nu­me, să aibă și el o slujbă acătării și un destin, ca toți oamenii. Ce-i drept, nu s-a gîndit vreodată că ar putea ce­re ceva în schimb pentru lucrurile pe ca­re le face. Și tot de aceea nici n-a a­vut vreodată ceva numai al lui. Nici bani nu cerea pentru ceea ce mai mun­cea, nici nu pretindea oamenilor să rămînă lîngă el.

Se bucura numai să fie cumva de folos celor care îi ce­reau ajutorul. Degeaba îl numeau u­nii fraier, degeaba îi spuneau alții că ar putea fi în stare de mai mult. Du­­pă ce își împlinea datoriile se în­chidea repede înapoi în casă și în si­ne. Știa că ceilalți nu-l înțeleg și nici nu vroia să se știe prea multe despre el. De ce să fi existat cineva care să-i ci­tească pînă în adîncul sufletului, cu ce i-ar fi luminat acestuia viața?

În singurătatea lui, Narcis își cre­­a planuri de care nu se ținea ni­cio­da­tă. Își sufoca visurile în pernă toc­mai a­tunci cînd ar fi putut să facă, în sfîrșit, ceva. Așa și-a ratat toate șan­sele și și-a lăsat toți îngerii să-i trea­că pe lîn­gă. Își spunea că nu are el vocația lu­crurilor me­morabile. Tră­gea cu fie­ca­re zi ce trecea din ce în ce mai greu din țigară, și mușca din filtru ca să nu-l po­di­deas­că plînsul. Nu de alta, dar îi era că a­poi tre­buia să-și pri­vească fața schi­mo­­­nosită în o­glindă.

Narcis nu crede nici acum, la cea­sul bătrîneții, că el și-a ales rata­rea, ci s-a convins că ratarea l-a ales pe el. Și cu ce ar fi el de vină că nu a ce­rut ni­mic niciodată în schimb pentru lu­cru­rile pe care le-a făcut numai din drag? Ce vină să aibă că de mic nu a în­vățat că din prea mul­tă dra­gos­te te alegi în­tot­deuna cu mai ni­mic?

Laura PĂULEȚ