Botezul ipocritilor

Ne place de ei la nunti si petreceri. Da bine ca nasul mare sa arunce cu bani si sa-i lipeasca pe frunte lautarului, cu un scuipat, o bancnota cu greutate, cit sa-i plece fruntea scripcarului a multumire. Ii invitam pe la emisiuni televizate ca sa ne cinte manele sau muzica lautareasca si sa ne mai creasca audienta. Dansam pina raminem fara adidasi in picioare cind tarafurile traditionale incing cite un concert de zile mari prin centrele oraselor. Atunci sint ai nostri, pentru ca ne distreaza si ne fac sa uitam de amarul vietii noastre lipsite de culoare.

Cind insa ii prindem cu mina in buzunarul domnului din fata, ne uitam pe geam si ne indesam castile in urechi cit mai adinc, a indiferenta. Daca cersesc pe strazi, ii trimitem in sictir la munca sau, in cel mai bun caz, incepem cu discursul ” cind eram eu de virsta ta “. Mai ciulim urechile cind auzim de vreo casatorie intre copiii lor si ne dam repede cu parerea, inviorati pentru citeva ore.

Ne trece dezinteresul cu adevarat numai atunci cind avem nevoie de un tap ispasitor. Cum se intimpla ceva care ne poate murdari imaginea, ne amintim de toate relele, adevarate sau imaginate, pe care tinem minte ca ei sa le fi facut. Atunci ii renegam, le schimbam numele pentru a nu stiu cita oara si urlam sus si tare ca nu-s ai nostri, sint ai altcuiva.

Sintem o tara de egoisti si ipocriti. Ne-am prefacut ca vrem sa nu-i discriminam si nu i-am mai strigat “mai, tigane” inainte sa-i injuram, ci “domnule rrom”. In adincul sufletului insa, dezinteresul si, uneori, razvratirea stupida fata de ceea ce nu cunoastem au ramas aceleasi. La ce bun sa ii botezi altfel daca nu schimbi defel starea de fapt? Oricum i-ar chema, rromii nostri vor ramine tiganii nimanui.

Andra MARDARE