Blondele au învățat să zîmbească

Apasă clanța de alamă, dar îi a­lunecă printre degete, și ușa din lemn masiv se închide în urma lui cu un geamăt surd. Parchetul tros­nește sub pașii apăsați pînă cînd su­netul se îneacă în covorul moa­le. Îi zîmbește secretarei „aș vrea o cafea la mine în birou” și o altă ușă se inchide în urma sa.

Secretara își strînge părul blond într-o coadă, așază dosarele în or­di­ne pe masă și îi pregătește „o ca­fea tare, așa cum îi place lui”. O stu­dentă bate timid și, de cum in­tră, primește un „dumnealui nu este la birou” malițios. De după u­șă se i­ve­ște chipul de această dată în­crun­­tat al rectorului care a uitat de ca­fea și îi strigă: „sînt mereu aici pen­tru stu­­denții mei”. Își trece mîna după u­me­rii fetei și o în­dru­mă spre bi­ro­ul său. Odată cu tînăra iese și profe­sorul din birou, cu o hîrtie în mî­nă și o lipește pe ușa de la intrare. Scrie cu litere de o șchioa­pă: „Luni: 13.00 – 15.00, Joi: 12.00 – 14.00 – Studenții sînt ascultați”, în­să nu vor fi ei cei care vor primi no­tele acum.

În urma incidentului cu angajata blondă cu părul prins într-o coadă de ponei, s-a trecut în fișa pos­tului ca toate secretarele să zîm­bească pentru studenți opt ore pe săptămînă. Iar întîrziații care ce­reau adeverințe RATP după ce o­ro­logiul suna ora 12.00 nu s-au mai ales niciodată cu o ușă trîntită în nas, ci chiar cu hîrtiuțele fă­că­toa­re de minuni. Am auzit că un oarecare profesor care își întrecea studenții în absențe ar fi fost concediat. Și așa rectorul din poveste a devenit mai popular decît O­ba­ma.

Deunăzi am aflat că după atît ascultat studenți a venit ordin de sus să se facă cîte un fumoar în fi­e­care facultate. Regimul autoritar de conducere al facultăților este fu­mat de-acum.

Ramona BALABAN