Bila albă și mașina portocalie

Senzația de blagoslovire pe care o are un individ după mai multe în­cer­cări eșuate de a-și atinge țelurile es­­te nemaipo­me­ni­tă. Simte de par­că, într-un final, și-a văzut luminița de la capătul tunelului. Abia a zărit-o, nu a atins-o, și nici vorbă să se a­pro­pi­e de ea mai mult de un pas, dar, Slavă Domnului!, există și e doar a lui.

Este firesc să i se îm­pă­ien­je­neas­­că ochii după o realizare infimă și să creadă, necondiționat și cu nai­vi­tate, că norocul s-a în­tors cu burta spre el. Și ce burtă, ce șansă, ce bi­ne­cu­vîntare! „Ah, cît de frumos e să ai un succes după atîtea nereușite!” își spu­ne omul îmbrăcat într-o aură i­ma­ginară.

Exact așa pot fi descrise reac­ți­ile membrilor echipei Asociația Ro­mâ­nă pentru Cosmonautică și A­e­ro­nautică generate de lan­sa­rea re­u­și­tă a unei rachete ro­mâ­nești minuscu­le în largul aerian.

Cîtă bucurie pe ei, cîte lacrimi în colțul ochilor, de data asta ba­lo­nul solar nu i-a dezamăgit. Și cîtă me­diatizare a unui eveniment care ar fi trebuit să se întîmple cu cel puțin 20 de ani în urmă. În­treaga fe­e­rie națională a umbrit, cel puțin pen­tru o zi-două, agi­ta­ția românilor le­gată de pensii, pre­ședinte, opoziție și alte ce­le. Numeralului „prima” îi stă foar­te bi­­ne lîngă perechea „ra­che­tă ro­mâ­nească”.

Și ce nume frumos i-au dat, Helen. Sună parcă mai pitoresc și, în orice caz, are o rezonanță mai puternică decît Elena. Apoi, și portocaliul e culoare stridentă, plină de sens. Și ce dacă a fost lansată de pe o navă din largul Mării Negre? Nu-mi spu­neți că și acum v-ați gîndit la Traian Bă­sescu.

Lina VDOVÎI