Basme cu date de expirare

Suntem înconjurați de povești, dar multe dintre ele le ignorăm. Mai puțin a noastră și cele care au un a­fiș strălucitor. Te uiți în ochii bă­ia­tu­lui pe care-l vezi în fiecare zi în autobuzul de ora 7 și îți dai seama că mereu îl macină ceva. Cînd ridici vocea la prietena ta și ea tace, știi că, de fapt, are să-ți spună multe. Știi colega aia a ta care nu vorbește nu nimeni, dar n-ai idee de ce? Are și ea povestea ei, dar tu nu ai răb­da­re să asculți toate fabulele astea.

În schimb, ești captiv într-o lu­me a poveștilor false, plăsmuite de o in­dustrie care îți hrănește metodic pof­ta de a trăi. Cînd ești prins în vra­ja unui film, nu mai știi de alți oameni decît de cei care ți se relevă de după o sticlă translucidă. Îți a­ra­tă cît vor ei, iar tu nu obiectezi. Asta e povestea, de atît ai nevoie ca să poți simți ceva, o emoție cît de mi­că. Ești prins într-o artă care îți dă im­pre­sia că îți pune o lume la pi­cioa­re, dar de fapt, îți ia fărîme din via­ță. Scene ireale iau locul amintirilor tale, rîsul tău își pierde puterea cînd se izbește de ecran, iar ochii tăi nu mai filtrează nimic altceva decît min­ciuni.

Filmul lor se termină, dar al tău a­bia începe și ești un inadaptat. Nu simți pulsul oamenilor din jurul tău, ci trăiești pentru vibrațiile unei fantezii care nu produce nimic alt­ce­va decît bani. Poate că, pentru tine, viața dă mai bine cînd se de­ru­lează pe un ecran luminos, dar tim­pul tău se scurge cît te hrănești cu trăirile de pe o scenă pe care nu o să urci niciodată. Așa că semnează-ți propriul scenariu, înainte de a mai adăuga un film în lista celor din care nu ai învățat nimic. n