Barza lu’ mama

Dacă în locul mamei, bunicii sau prietenilor ar fi fost Internetul, cred că m-aș fi deșteptat mult mai re­pede și nu aș mai fi crezut pînă la zece ani că dacă iau sticla protectoa­re de pe televizor, am să intru în­ăuntrul tubului catodic. Nu am a­vut unde să verific dacă ce mi-a spus mama, atunci cînd am întrebat-o de unde vin copii, este întru totul a­devărat. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că e în stare să mă mintă.

O va­ră întreagă am crezut că pe ur­me­­le mele se află trei vrăjitori care vor să atace orașul și care îi vor ba­te pe toți copii. Cine să ve­ri­fi­ce aceste informații? Nu aș spu­ne că am fost naiv, credul sau, Doa­mne ferește, copil fraierit de cei mari, mai degrabă m-aș considera dezinformat.

Și uite așa i-aș fi spus eu ma­mei că acea barză de care mi-a vorbit ea o fi fost, în cel mai bun caz, vreo moașă de la maternitate. Nu mi-ar fi trebuit decît o conexiune la Internet (și nu aș fi avut nevoie de una cu o viteză foarte mare) și aș fi aflat adevărul, fără să mă mir de ce berzele sînt numai pe stîlpii de la țară (ce, numai acolo se nasc be­belușii?).Cît despre așa zișii vră­ji­tori, ori aș fi descoperit că nu sînt decît niște minciuni inventate, ori aș fi găsit vreo tutorial în zece pași des­pre cum să îi bat.

Bineînțeles că adevărul l-am a­flat abia cînd mi-am pus Internet, însă numai ideea că am trăit atîția ani în minciună și cu speranțe false (la un moment dat credeam că, da­că mănînc fructele cu două semințe în interior, voi avea gemeni) mă roa­de în continuare. Iar cînd copiii mei îmi vor pune asemenea în­tre­bări, am să le spun să-l întrebe pe Google, să nu mă acuze atunci că i-am mințit.

George GURESCU