Barbie din Ucraina, pe tocuri

Pastila de după Niciun comentariu la Barbie din Ucraina, pe tocuri 2

În casa Mariei, echipa de la „Po­veș­tiri adevărate” a intrat în urmă cu a­proape o lună. Designerul român, nu la fel de cunoscut precum alții, se declară o fană a soarelui mediteranean, dar mai ales al Greciei. De acolo venise în ba­gaje cu majoritatea comorilor sale. Iar cînd a zis comori, camerele au filmat cum tînăra a mișcat un perete fals și a dez­văluit României întregi un dre­ssing în care și-a strîns 2000 de pantofi. 2000 de pantofi așezați pe rafturi ca în­tr-o bibliotecă prăfuită. Erau perechi retro, eleganți sau dimpotrivă, potriviți pentru o ținută rock, pe care Maria ni-i prezenta gălăgios ca la piață. Numai că în loc de roșii din Turcia, seci dar bom­bate, Maria avea platforme din Istan­bul, sandale din Atena, saboți tot din Gre­cia și balerini luați odată cu o ex­cursie în Insulele Ioniene. Zîmbind nos­­talgic, designerul alege dintr-un colț o pereche colorată cu talpă din lemn. Sînt cadoul de la cea mai bună prietenă a sa, la aniversarea de acum patru ani. Ține atît de mult la ei, încît niciodată nu i-a purtat. I-a păstrat pentru ocaziile speciale, însă încă nu se ivise o ieșire de o asemenea importanță. Cine știe, poa­te în curînd o să și-i pună, dacă de la Paris și Milano nu o să se bată repede clopotul schimbării tendințelor pentru încălțăminte.

La doar o oră diferență, la Jurnalul de pe PRO TV, Andreea Esca anunța prin­tre primele știri cum obsesia unor ti­nere din Ucraina le-a transformat în niș­te adevărate păpuși vii, iar în material, fetele din plastic purtau pantofi precum cei ai designerului român. De fapt, la cît erau de filiforme și îm­bră­cate în machiaj, aproape că se confundau cu Ma­ria.

Iulia CIUHU

Autor:

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top