Așchia de ghimbir

Ștefan și Cipri au fost colegi de clasă. Mai mult decît atît, erau colegi și în trupa de teatru a liceului. În pi­esa care tocmai se pregătea, a­veau scene numai împreună. Ștefan e­ra pistruiat ca orice roșcovan și a­vea mîinile ca de hobbit. Pline de un puf roșu ca praful de scorțișoară (și încă le mai are). Ciprian era înalt, slab și brunet. (acum e doar în­alt și brunet). Jucau un cuplu de gărzi romane antice: unul mic și um­flat, celălalt înalt și prost. Le ie­șea de minune.

Într-o pauză de la repetiții s-au lepădat de costume și, vară fiind, s-au dus să cumpere apă și ceva de mîn­ca­re. Pînă la magazin nu erau mai mult de 100 de metri. Noi, cei­lalți membri ai trupei, ne-am aprins o ți­gară la umbra teiului din curte.

Cînd s-au întors, Ciprian s-a a­pu­cat să ne povestească, cu un aer atît de relaxat, de parcă tocmai nu s-ar fi întîmplat nimic: „să vă zic fa­ză. Veneam de la magazin și la un moment dat Ștefan îmi zice «uau, ce-i acolo?», și arată cu mîna undeva în sus. Eu mă uit unde-mi arăta el și deodată îl văd că se apleacă. Ia de pe jos o hîrtie de cinci milioane și-mi zice «io i-am văzut primul! îs ai mei!». Hai, începem?”

Pînă la episodul cu pricina, care se întîmpla în 2006, văzusem o singură dată o bancnotă de 500 de lei, la televizor. Evident, am făcut o su­me­denie de poante pe seama lui Ștefan. Mai exact ne-am concentrat asupra momentului din copilăria sa cînd s-a scăldat în latrină. L-am și în­jurat pentru că nu i-a dat jumătate din bani lui Ciprian. Se poate să-i fi lăsat și cîteva vînătăi pentru că nici o bere n-a luat din banii găsiți pe jos. Într-un final am găsit și ex­plicația. Tatăl său era vameș (acum e șeful lor).

Alex VARNINSCHI