Aproape scenariu

Pastila de după Niciun comentariu la Aproape scenariu 67
castel

După ce nu te mai tîrăști și-ncepi deja să mergi, te-ndrepți că­tre-a deveni un „om cu pi­cio­a­re­le pe pămînt”. Dacă nu te-n­drepți singur, te-mping cei din jur din toate părțile sau te lo­vești de fel de fel de dulapuri atîrnate prin viață. Chiar dacă, din gre­șea­lă, realizezi că te afli pe calea cea bună, tu încă ești conștient că dac-ai atins pămîntul nu-n­sea­mnă c-ai și nimerit mișcarea de rotație potrivită. Nu ți-ai ales singur pla­ne­ta și nici măcar dreptul s-o a­li­niezi împreună cu celelalte, du­pă cum ai vrea, nu-l ai. Te-au pus de­geaba să le-nveți ordinea-n spa­țiu în școala generală. Poți acum doar să te uiți la ele prin enciclcopedii, atlase sau filme documentare și să te-ncrunți în fața aranjamentului perfect, mereu același, indiferent în fața oricărei respirații oprite sau accele­ra­te.

Exagerezi. Planetele, stelele căzătoare, poveștile, chiromanțiile – toa­te s-au transformat peste noapte într-un ambalaj mitic. Nu-ți lasă nicio pa­u­ză-n gîndire și foșnește la tine-n creier ca o bucată de staniol scrîșnită-n­tre degete. Așa ești tu, ai început să lupți pentru punțile astea secrete-n Sistemul Solar mai ceva ca firmele de construcții pentru autostrăzi. Acum cazi într-o nebuloasă. Peste cinci minute te ridici și-ți ștergi petele de pe ochelari în realitate. E-o joacă labirintică de-a v-ați ascunselea cu do­rințe, împliniri și tot felul de scurtături planetare. Nu știi dac-ai crescut de tot, dac-ar trebui să te mai joci sau dacă toate tertipurile astea lu­mești vor instiga toată viața mai mult decît orice-au mai descoperit cer­ce­tătorii britanici. Acum instigă.

Îmi desenez liniile din palmă pe hîrtie. Număr planetele cu degetul pe monitor. Adun lucruri de-mplinit cît pentru toate stelele. Nu știu totuși încă dacă extratereștii există și apa din pahar azi nu-i de pe Marte, e tot de la chiuvetă. Luate chiar și-ntr-o ordine aleatorie, toate mă fac să vreau să aflu cine-a spus prima dată: „Opriți planeta! Vreau să cobor!”. Era un regizor francez, Claude Lelouch. Îi mulțumesc. Acum vreau și eu.

de Alexandra Creangă

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top