Amor, cu alte cuvinte

Mie imi place Blaga. Din poezia lui m-am nascut. I-am sorbit fiecare vers cu setea unei furnici ce cauta primavara intr-un strop de roua. I-am gasit jocul si am dansat ca o dezmatata. Mie imi place lumina, taina, linistea, minunea. Am fost stalactita, mugurul, robul, amanta. Nu vreau sa incetez. Sa incetez sa fiu, sa primesc lumina sau sa ii sorb din vers. Nu vreau sa il las sa plece, sa isi stringa umil creatia ca pe un palton invechit. Blaga nu poarta paltoane vechi. Blaga nu isi pune botox in cuvinte. Prea multa poezie e ca sa isi caute rima. Prea mult nectar e ca sa isi piarda din dulceata. Prea multa lumina e ca sa-si sarute apusul. Prea mult paradis e ca sa ne stergem cu el pacatele.

L-am iubit in taina, cu timiditatea primului pas dintr-un vals. L-am citit cu ardoarea unei descoperiri copilaresti. M-a crescut cu sfatul unui batrin cu timpla incaruntita. Mi-a daruit din inocenta mugurilor flaminzi de lumina.

Nu vreau sa il piarda ceilalti. Copiii ce stiu de Elodia inainte de Eminescu, Arghezi sau Goga. Copiii ce isi pun cercel in buza nu pentru ca Otilia avea unul, ci pentru ca solistul de la Tokio Hotel are zece. Copiii care stiu sa isi asorteze sireturile cu brelocul de la telefon, dar n-au auzit niciodata de gradina Ghetsemani. Copiii care nici n-au vrut sa o cunoasca. Copiii pentru care leaganul e demodat. Copiii care trebuie sa citeasca. Copiii.

Vreau ca nepotii mei sa invete despre lumina. Niciodata nu e prea multa.

Lina VDOVII