Acvariul de sub pom

Să vă spun ceva, mereu mi s-a părut sus­pect Moș Crăciun. Prea ghicea el ce vo­iam să primesc sub brad, fără să-i trimit vreo scrisoare, iar cînd am trecut de gră­di­niță venea numai cînd plecam să-i co­lind pe vecini. Și de fiecare dată cînd apă­rea în sufrageria noastră, era încălțat cu bo­canci ca ai tatălui meu. La grădiniță, în schimb, purta adidași și îi dispăreau ca prin minune ridurile și trebuia să se uita pe punga de cadouri pe care era scris nu­me­le meu ca să știe cum mă cheamă. Păi cum era posibil așa ceva, Moșule?

Oricum, la sfîrșitul lui decembrie aș­tep­tam cadoul lui. O singură dată, cînd eram în grupa mijlocie, i-am scris și am ascuns bucățica aceea de hîrtie, cu litere șchioape, sub covorul de pe hol. Nu știu de ce acolo. I-am spus că voiam o păpușă Barbie, cam ce-mi doream în fiecare an. Bine, cu mici a­justări în funcție de tendințe. Cu un an în urmă voiam o Barbie bu­că­tă­rea­să, cu mobilier cu tot. Altă dată, așteptam să primesc o mireasă c-un mire.

De cîțiva ani încoace nu știu ce să-i cer. Sau dacă știu, oricît de des­cur­căreț ar fi, ar trebui să aibă și un peștișor de aur sau o lampă cu duh în sacul acela fără fund al lui. Mă întreabă părinții, trimișii lui Moș Cră­ciun, ce-aș vrea. Le zic să fim cu toții sănătoși. Îi întreb și eu ce-și doresc. Și ei vor sănătate, să ajungă să mă vadă „la casa mea, c-o familie”. Cam greu să găsești așa ceva sub brad. Poate ar trebui să-i scriu din nou, că tot mi se îndeplineau dorințele cînd eram mică. Dragă Moșule, nu mă mai ții tu minte, dar îți jur că am fost cuminte. Crezi că poți să strecori în sacul tău și un peștișor de aur pentru mine? Nu e ca și cum ți-aș cere foarte multe. A, și o păpușa Barbie, te rog. De data asta, să fie cu mire și copii.

Cătălina DOBROVICEANU