Aceleași mese, alți învățători

Oricît de mult am „tocit” la istori­e, biologie sau orice altă materie, a­devărata școală am primit-o în casă și-apoi în fața blocului. De la tata am în­vățat să merg pe bicicletă, să înot și să fac „broaște” în apa mării, cînd e lim­pede (pentru neștiutori, „broaș­te­le” se fac aruncînd o piatră plată cît mai aproape și paralel cu marea, a­ceas­ta „sărind” pe apă).

De la băieții de jos, de la scară, știu acum să mă feresc de ta­xi­me­tri­știi care taxează mai mult decît face cur­sa, să instalez o placă de rețea și să arunc la coș. Mai apoi am aflat că poți pleca o săptămînă prin țară sau la munte cu puțini bani și un sac de dor­mit și că o conservă îm­păr­ți­tă în doi uneori face mai mult decît orice friptură servită la un restaurant scump. Iar șoferii de TIR care m-au plim­bat dintr-un colț în celălalt al Ro­mâniei mi-au spus că „pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești”.

Acum, pentru generațiile mai mici toate astea sînt tot mai adesea în­locuite cu „www”, locul unde gă­sești tot, de la rețete de cordon bleu și pui în sos de portocale pînă la poze cu chiloții Andreei Marin sau cum să-ți faci freza lui Pepe. Locul în care lumea are atîta încredere în­cît caută lucruri precum „cel mai bun transport în comun”, „femei goa­le pe drum” sau „de ce moare un om bun” (verificat, via Google Ana­ly­tics – și le-am ales pe cele decente). De-aici, cu puțin noroc, poți să afli și da­că te-a înșelat prietena sau cam cîți bani face pe lună tatăl colegului de grupă. Și tot pe Internet înveți care-s „cele mai bune replici de a­gă­țat” sau „cele mai romantice sms-uri”.

Din păcate, Google nu te învață să înoți, nu-ți spune cît orez se pune la sarmale ca să nu iasă prea umflate și fetele care par interesante pe In­ter­net n-au pic de piper la masă.

Ioan STOLERU