(A)bătuți de la orar

Luni, 08.00 – Un sunet molcom se zbate într-un spațiu mic, pînă la u­rechile unui tînăr adormit. Nu re­u­șeș­te, mai are nevoie de ceva timp pînă să spargă un timpan.

08.15 – Parcă nu mai suportă să fie ignorată sub pernă, așa că alarma renunță la ticăitul domol și imită o or­chestră în miniatură și în final își a­tin­ge scopul. Asta dacă ne luăm după ca­pul dat de băiat în scîndura patului de deasupra.

09.00 – Abia acum se ridică din pat, își face o cafea, bine că nu a ui­tat și de lapte. Nu stă mult, pentru că tre­buie să meargă și pînă la baie. Trece un sfert de oră, încă n-a terminat de co­c­hetat cu pasta de dinți.

09.30 – Acum aleargă ca un bez­metic după autobuz, însă șoferul pa­re băiat de treabă și oprește în fața se­maforului verde. Tînărul urcă re­pe­de, dar își aduce aminte că a uitat biletul RATP, azi însă poate scapă doar cu buletinul luat.

10.00 – Ajunge în sfîrșit la desti­nație, numai bine, că și așa nu știam un­de merge. Pare a fi un fel de res­ta­urant, cred că merge la muncă. Nu, de fapt vorbește la telefon despre un curs la ora 10 jumătate. Deci e student, oa­re ce va alege, slujba cu care va cîș­tiga ceva care să-i plătească că­m­inul sau studiul pentru a avea pe vi­itor o șansă la un job mai bine plă­tit?

10.10 – Încă vorbește la telefon, iar eu mă bîlbîi degeaba. Ah, nu, a te­rminat conversația și se pare că a ho­tărît ce să facă. Slujba sau școala?

10.20 – Stă și fumează. Altceva nu face și dacă nu se grăbește, va în­tîrzia la oricare. Gata, se pare că a decis. Face un pas înapoi și se în­toa­rce în stație. Cred că va merge la șco­ală. Ah, nu, nu, sînt eu prost, s-a dus la cîrciuma de lîngă. Mă gîn­desc foarte tare să fac același lucru.