A șasea din oracol

Pe chipul lui încă se citește că oda­tă a fost dezamăgit. Pe unde mer­ge poartă cu dînsul o umbră care-l prinde de gît și-i oprește respirația de fiecare dată cînd aude un telefon care sună. Se sperie la fel de tare ca și acum zece ani cînd, după țîrîitul ce­lularului, mama lui s-a repezit spre dînsul batjocorindu-l. Fără nici o le­gătură cu ce se întîmplase la școală în ultimul timp, femeia îi reproșa co­pilului cum de a îndrăznit să fo­lo­seas­că astfel de cuvinte de ocară la adresa dirigintei. În vîltoarea de în­ju­rături rostite, copilul nu reușea să scoată un cuvînt în apărarea sa. Era un elev cumsecade, dintre cei care nu îndrăzneau să vorbeasă ne­în­tre­bați sau să zică ceva greșit despre ci­ne­va, iar atunci se străduia să termine și clasa a șasea cu nota ma­xi­mă. În­să ceilalți nu acceptau ca el să fie primul și atunci au găsit soluția cea mai la îndemînă. L-au făcut de rîs în fața tuturor folosindu-se de ino­cen­ța lui.

Au aranjat lucrurile în așa fel încît, în timpul orei de diriginție să-i cadă oracolul de sub bancă. Nu fo­lo­sise în textele scrise cuvinte care pentru cei de vîrsta lui erau necuviincioase, însă conform scenariului co­legilor săi, fotografii cu spatele ce­lei care le era îndrumătoare în gim­naziu s-au răspîndit pe parchet. De atunci școala a vuit trei ani, pînă cînd băiatul s-a înscris la liceu. Ves­tea a circulat de la elevi la profesori, de la baie, la fumoar și apoi la cancelarie. Pe hol era strigat „disperat”, acasă „netrebnic”, iar co­le­gii puf­neau de rîs în cor cînd intra în clasă. La începutul fiecărui an șco­lar cei mari țineau o ședință pentru bobocii din clasa a cincea în care copiii aflau că un coleg din școală a povestit tuturor cum se iubește el cu profa de sport. Peste ani, o prie­tenă din alt județ, ca­re venise la bu­nici l-a întrebat: „Cînd i-ai spus pri­ma dată că o în­dră­gești?” Iar lui i-a cră­pat obrazul de necaz.

Iulia CIUHU