A șasea din oracol
Pastila de după 28 februarie 2012 Niciun comentariu la A șasea din oracol 0Pe chipul lui încă se citește că odată a fost dezamăgit. Pe unde merge poartă cu dînsul o umbră care-l prinde de gît și-i oprește respirația de fiecare dată cînd aude un telefon care sună. Se sperie la fel de tare ca și acum zece ani cînd, după țîrîitul celularului, mama lui s-a repezit spre dînsul batjocorindu-l. Fără nici o legătură cu ce se întîmplase la școală în ultimul timp, femeia îi reproșa copilului cum de a îndrăznit să folosească astfel de cuvinte de ocară la adresa dirigintei. În vîltoarea de înjurături rostite, copilul nu reușea să scoată un cuvînt în apărarea sa. Era un elev cumsecade, dintre cei care nu îndrăzneau să vorbeasă neîntrebați sau să zică ceva greșit despre cineva, iar atunci se străduia să termine și clasa a șasea cu nota maximă. Însă ceilalți nu acceptau ca el să fie primul și atunci au găsit soluția cea mai la îndemînă. L-au făcut de rîs în fața tuturor folosindu-se de inocența lui.
Au aranjat lucrurile în așa fel încît, în timpul orei de diriginție să-i cadă oracolul de sub bancă. Nu folosise în textele scrise cuvinte care pentru cei de vîrsta lui erau necuviincioase, însă conform scenariului colegilor săi, fotografii cu spatele celei care le era îndrumătoare în gimnaziu s-au răspîndit pe parchet. De atunci școala a vuit trei ani, pînă cînd băiatul s-a înscris la liceu. Vestea a circulat de la elevi la profesori, de la baie, la fumoar și apoi la cancelarie. Pe hol era strigat „disperat”, acasă „netrebnic”, iar colegii pufneau de rîs în cor cînd intra în clasă. La începutul fiecărui an școlar cei mari țineau o ședință pentru bobocii din clasa a cincea în care copiii aflau că un coleg din școală a povestit tuturor cum se iubește el cu profa de sport. Peste ani, o prietenă din alt județ, care venise la bunici l-a întrebat: „Cînd i-ai spus prima dată că o îndrăgești?” Iar lui i-a crăpat obrazul de necaz.
Iulia CIUHU









Adaugă un comentariu