Barza lu’ mama
Pastila de după 6 octombrie 2010Dacă în locul mamei, bunicii sau prietenilor ar fi fost Internetul, cred că m-aș fi deșteptat mult
Dacă în locul mamei, bunicii sau prietenilor ar fi fost Internetul, cred că m-aș fi deșteptat mult
Cînd și-a cumpărat primul telefon, mătușa mea s-a văzut pusă în fața unei responsabilități
Oricît de mult am „tocit” la istorie, biologie sau orice altă materie, adevărata școală
O să-și piardă mințile în cufere grele de cifre. Nu le-a ajuns niciodată realitatea, cu străzi
Am devenit niște javre ordinare. Noi, jurnaliștii, nu mai sîntem cîinii de pază ai democrației,
Bulevardul e aproape blocat. De pe trotuar, la pas poți bate fără prea mult efort un Ferrari.
22 iulie 1983 – Părintele Ilie Lăcătușu trece la cele veșnice, în urma a ceea ce a fost numit
Ironia tîmpită a morții lui Gheorghiță Duncă este că omul a ieșit în seara aceea de 13
Toată viața mi-am dorit să fiu atentă și drăguță. N-am avut niciodată probleme cu concentrarea
Între împrumuturile de la Fondul Monetar Internațional și posibilele remanieri ale miniștrilor,
A doua zi după moțiunea de cenzură va începe discuția despre remanierea guvernului Boc. Din ce în
Cînd lucrurile merg bine în viață, în politică, lumea e fericită și pe cîrtitori nu-i ascultă
Ideea că la originea crizei economice a stat o conspirație, care reia și adaptează vechiul mit al
În prima zi de facultate te gîndești la prietenii pe care ți-i vei face, la cluburile în care vei
Întîmplător am ajuns aici, cu 30 de lei dați acum trei ani nașului din acceleratul Constanța
Rutina poate să-ți omoare acea energie sau pasiune pe care o ai la începutul unui drum ce
Redacția asta e camera din C5 în care nu am stat niciodată. Știu fiecare cută sau rotunjime
Ilinca are ochii mijiți și genele arcuite încă de somnul copilăriei. E ca o sfîrlează, se mișcă
Legea Educației merge înainte, ministrul Funeriu poate va fi remaniat, grevele profesorilor
Cînd țara arde, românul intră în vacanță. Toropit de-atîta zbatere inutilă pe care a lăsat-o