Zidul din napolitane

Undeva la nordul Bucureștiului, pe unul dintre malurile lacului Grivița, orășenii au descoperit un colț de vis cu trimitere spre Eden. Așa că, de vreo cîțiva ani, un dezvoltator grec a venit cu cîteva excavatoare și a construit un cartier de vile rezidențiale unde prețul pentru o locuință depășește cîteva sute de mii de euro. Înăuntru, tot peisajul se află în contrast cu lacul aflat la cîțiva zeci de metri distanță. Spațiul din beton pare scos mai degrabă dintr-o carte cu ecuații matematice, în care fiecare pas face parte dintr-o imagine de ansamblu mai mare. Aspectul din Greenlake este cel al unui joc video, unde totul pare că se află sub control, provocîndu-ți și un puternic sentiment de securitate.

De cealaltă parte, despărțiți de un zid cu sîrmă ghimpată și departe de privirea ageră a paznicilor, se află vreo 30 de familii care trăiesc de cînd se știu acolo, în case dărăpănate și cu minim de utilități. Pe drum găsești păsări domestice, mașini prăfuite din care se aude muzică și canapele pe care din cînd în cînd se mai așează cineva.

Tanti Paraschiva spune că de cînd s-a mutat ea aici, în 1979, în termeni de condiții nu s-au schimbat prea multe lucruri. Cei de aici au curent electric, însă le lipsesc gazele, canalizarea, iar din 1990 au rămas și fără apă curentă din cauza unor constructori care au afectat rețeaua. Gîrla a devenit privată, iar de cînd cu ultimele construcții, locuitorii se plîng că nici măcar o găleată cu apă nu mai pot lua fără să plătească paznicul. Există o fîntînă, însă apa nu e potabilă iar oamenii n-o folosesc nici măcar ca să spele vasele.

Deși trăiește la cîțiva zeci de metri de mal, tanti Paraschiva n-a mai fost de ani buni să-l viziteze. De cînd nu se mai îngrijește nimeni au început să crească bălării iar vegetația s-a sălbăticit. Bătrîna îmi spune că-i este frică de șerpii și de șobolanii care au apărut în zonă.

Cît despre autorități, oamenii spun că au primit doar promisiuni că lucrurile se vor schimba și că sînt luați în seamă doar în preajma alegerilor. Chiar și așa, majoritatea se înțeleg bine și se ajută la greu cum pot. Ba cu o lingură de zăhăr ori cu o vorbă bună. Nu-i prea văd cu ochi buni pe romii din comunitate, însă nici n-au prea avut incidente cu ei. Și deși le este dor să revină pe mal și să privească avioanele care obișnuiau să aterizeze sau să decoleze de la aeroportul Băneasa care se află prin apropiere, locuitorii se consolează cu mirosul de cafea și napolitane de la o fabrică de pe malul opus.

Text de Iulian BÎRZOI, Senior Editor Opinia Studențească