Viciații din viața de zi cu zi

Am redescoperit-o pe Ally McBeal. Era prietena mea din liceu. Ne întîlneam în fiecare duminică sea­­ra pe Pro TV. N-are a face că pe a­tunci îmi doream și eu să fiu avoca­tă fiindcă mă păcălise mama că am pu­­­tere de convingere. Cert este că o în­­­țelegeam mai bine ca oricine. Mi-am amintit acum, după multă vreme, ce-mi plăcea la ea: faptul că era ne­bu­nă. În sinea mea, îmi doream să fiu la fel de nebună, să văd ce oamenii nu pot să zărească, să găsesc explica­ții lo­­gice în absurdități și să pot în­țe­le­ge lumea dintr-o privire.

M-am trezit după vreo cinci ani de cînd am terminat liceul că mă fla­tea­­ză pînă la roșeața obrajilor să mi se spună: „ce nebună ești!”. Ni­cio­da­tă „ești nebun?”. Diferența e esen­ți­a­lă. Ăsta e viciul meu: mă dau în vînt du­­­pă a fi nebună, să fiu cea care dan­sea­ză toată noaptea, rîde în mijlocul răz­­­boiului, cîntă în momentele de sur­­­zenie și se bîțîie numai după mu­zi­­­ca din capul ei.

Alții fumează. E un gest interesant, elegant ar spune unii, atunci cînd tutunul doarme într-un port­ți­ga­ret auriu sau cînd doamnele poartă o ro­­­chie neagră și scot fumuri ca o că­su­­ță la munte în plină iarnă. Nu mai e atît de plăcut cînd nu prea mai poți res­­­pira din cauza lui și e îns­păi­mîn­tă­­tor cînd n-ai nici o putere asupra ți­gă­­­rii. Să fii la cheremul unui obiect ba­­­nal e aproape stupid. Și totuși, te lași de fumat nu din orgoliu, ci din ca­­u­za prețului.

Alții beau la petreceri, beau aca­să, pe stradă, la serviciu. Capătă bu­jori în obraji, scapă de timiditate și li se pare că sînt simpatici. La început sînt. Apoi, tot vor să fie simpatici, e mai grav cînd vor să scape de ne­ca­zuri, de parcă ar încăpea să se as­cun­dă într-o sticlă. Dar nici struți morți nu există, așa că le-ar putea părea o idee bună. Și totuși să bei zilnic pare a fi un păcat de moarte, atunci cînd boa­­­la asta are mai mulți pacienți. Ce­­lor că­rora le place păhărelul nu se la­­să din cauza prețului, doar din or­go­liu.

Poți fi dependent de multe lu­cruri: ciocolată, mîncare, filme, jo­curi, dro­guri, muncă. Dar parcă cea mai bună dependență e aia care o ții pen­­­tru tine. Așa că magazinele de vi­se ar trebui să-ți apară doar în somn.

Andreea ARCHIP