Unii rîd, alții mor

E marți, o zi frumoasă de 4 de­cem­brie, iar doi prezentatori de la un post de radio din Sydney se decid să facă o farsă care se anunța a fi comică și ha­ioa­să. Își schimbă vocile pe loc, de-ți vine să juri că au înghițit câte o lingu­ră și, echipați ca atare, dau un telefon la spitalul londonez în care este interna­tă ducesa de Cambridge, viitoare ma­mă, pentru a afla detalii despre starea ei de sănătate. Sînt aproape convinși că vor da chix, dar încearcă.

Urmează o con­versație drăguță dintre așa-zisa re­gina Elisabeta cu o asistentă emo­țio­nată ca o mireasă în pragul altarului. În fundal se mai aud un lătrat de câine de rasă și bombănelile prințului Char­les, astfel încît angajatei nu-i trece nici o secundă prin minte că informațiile of­e­rite ajung în presă, nu în vreo oda­ie regală.

Înregistrarea circulă de nebună pe Internet, deși știrile nu prea curg pe bur­țile plate ale televizoarelor și, în timp ce unii chicotesc de reușita tran­sformare a celor doi animatori, di­rec­torul spitalului ia apărarea femeii în public, susținînd că ea nu a fost in­stru­ită să facă față glumelor unor jurna­liști. Nimeni însă nu știe ce se petrece în sufletul ei. În cea de-a treia zi de la in­cident, asistenta medicală se sinuci­de. Tam-nisam, fără nici o scrisoare, fără vreun alt motiv aparent al gestului său. Doi copii rămîn fără mamă.

Internetul bubuie. Oamenii îi în­jură pe cei doi prezentatori, îi vor morți sau închiși, le bombardează cu bles­teme profilurile de Twitter și Face­book și plîng de mila femeii. Se creează un hău între cei care iau par­tea așa-zișilor vinovați și publicul pen­tru care farsa este un motiv ideal pen­tru a închide postul de radio cu an­tecente similare. O dispută majoră în­tre avocați și reprezentanți ai organiza­țiilor media pe de o parte și jurnaliști sau psihologi pe de altă parte.

În tot acest vacarm cyber-mediatic, mii de întrebări etice rămîn suspen­da­te în aer. Sunt într-adevăr cei doi jurna­liști vinovați de sinuciderea femeii și, da­că da, cum pot fi sancționați, din mo­ment ce nu există un cadru legal care să interzică asemenea practici? Este sinuciderea o consecință directă a ac­țiu­nii lor ori e o urmare a unui complex mult extins de factori? Cît de departe pu­tem merge de dragul audiențelor și a punctelor de rating?

Dilema nu va fi rezolvată. Ne­no­ro­cirea a avut loc și a lăsat în urma ei gra­ve probleme deontologice și im­po­sibilitatea de a te poziționa de-o par­te sau de alta a baricadei. Argu­men­te­le sunt insuficiente și în umbra lor se conturează o zonă gri, neprevăzută în vreun cod etic al meseriei acesteia sau al oricărei alteia. E răul uman cel mai fe­roce, cel neintenționat și indirect, vechi de când lumea, care-și face treaba cu precizia unui ceas elvețian. Răul a­cesta meschin care atacă deopotrivă victima și vinovatul. De el nu vom scăpa niciodată.

Lina VDOVÎI