Sus în aer la Clinceni

Nea Parpală a intrat pe post la Aerodromul Clinceni ca me­ca­nic de aviație în august 1974 și a mai ieșit de acolo în august 2007. 33 de ani. A văzut copii devenind pi­loți și piloți devenind nimic, în cîteva se­cunde. A fost și șef tehnic la Lo­tul de Acrobație Națională, mer­gea cu aviatorii în toată țara pe la mi­tinguri și manifestații, să le re­pa­re avioanele. Au trecut prin mîna lui Zlinuri, Extra (avioane de acrobație), elicoptere, planoare și pentru toate a semnat fișa tehnică cu propria libertate: dacă apărea ceva neprevăzut, el era primul chestio­nat.

Din meserie a scos mereu bani doar cît să nu moară de foame dar dacă ar fi să fie iar ziua aceea de au­gust 1974 tot aici s-ar angaja, tot as­ta ar face.

E ceva cu pasiunea asta, are ce­va diferit… Pe Clinceni e plin în fi­e­care zi, vin adolescenți la cursuri de pilotaj, vin oameni în toată fi­rea care își lasă familiile acasă pentru cîteva zboruri, sunt oameni de a­fa­ceri care cheltuiesc zeci de mii de euro pe o jucărie zburătoare, sînt cu­pluri care preferă să își petreacă weekendul zgîindu-se pe aerodrom în loc să meargă la mare sau la mun­­te…

„Schumi”, alt mecanic, a avut mîna secționată efectiv în două de la o elice de Antonov AN2, i-au pu­­s-o medicii la loc cu chiu cu vai și în cîteva săptămîni era la mun­că, în mațele altui avion. După ce le re­­­pară, satisfacția supremă pentru me­­canici este să le vadă în zbor. Își a­prind cu toții o țigară, se în­tind pe iarbă și privesc în sus. Ăla e un to­nou (figură acrobatică prin care a­vi­onul execută o răsucire comple­tă, laterală, fără a schimba înăl­ți­mea sau direcția), dincolo o ranversare (avionul își schimbă direcția cu 180 de grade, întorcîndu-se pe o aripă), în dreapta plutește un Ica­rus, avion ultra-ușor – oare cum poți zbura cu ceva care trage după sine tragedia fiului lui Daedalus, prăbușit în Creta? – dincolo tocmai aterizează Ștefănescu (Dan Ștefănescu, unul dintre cei mai buni piloți de acrobație din Ro­mâ­nia) cu Yak-ul lui 52.

Ștefănescu e pi­lot la Blue Air dar transportul a­e­rian de călători nu-l încălzește cu ma­re lucru. Cică e ca mersul cu au­tobuzul. Cînd se urcă în avionul ăs­ta de două locuri, întors parcă din timpul celui de al Doilea Război Mondial, e altceva. „Dan înnebunește dacă nu v­i­ne aici să zboare”, spune Parpală me­cani­cul, care-l știe pe Dan de cînd avea 3 ani. „El e unul care nu zgî­rie Cerul degeaba”, spune Par­pa­lă. Probabil că nici ei toți, Pă­mân­tul, de vreme ce au găsit pentru ce să trăiască.

Roxana LUPU