De cînd Cațavencu s-a făcut Kamikaze
Opinia de la centru 28 ianuarie 2012Am citit-o într-o vacanță de vară, pe la un unchi de al meu, țin minte c-am rîs atunci mai ceva
Am citit-o într-o vacanță de vară, pe la un unchi de al meu, țin minte c-am rîs atunci mai ceva
Cîte kilograme are o slăbuță? În mediul lor natural, slăbuțele se găsesc în diferite
Întotdeauna mi-a fost frică să mă așez pe una dintre băncile din fața acelui monument. Mereu
N-aș ieși în Piața Universității. Nu acum, cînd e posibil să-ți iei o piatră în
Mașinăria complicată a planetei, care produce cu poftă egală războaie, accidente și povești
A fost un an teribil de încărcat. 2011 a scos din amorțeală mai multă lume decât ar fi făcut-o
El e vinovat întotdeauna. Nu e de vină vremea, nici karma ori astrele, el e principalul țap ispășitor.
o Norvegianul Anders Breivik, cel care a ucis în iulie 77 de persoane pentru a semnala, printre
După o zi națională uitată la fel de repede ca o porție de fasole cu ciolan, luna decembrie parcă
Pentru țăranii care s-au mutat la oraș sau orășenii care s-au aciuat la sate nu există nici
Dr. Gabriel Hutter suspină cînd începe să explice cu ce se ocupă mai exact. Și totuși o face,
Să tot fi avut vreo 12 ani cînd umbla prin sat cu o cădelniță confecționată din ce găsise prin
De o săptămînă ascult Mozart, și Vivaldi, și mai ales Wagner. Niciodată n-am gustat o felie
La capăt de linie, autobuzul 311 sperie porumbeii de pe statuia lui C.A. Rosetti. Cei care coboară
Venea cu o sacoșă plină de cărți cu autobuzul. Se legăna ușor în mers și avea cele mai frumoase
Gabriel Antoniu Lavrincic n-a scris nici mai bine, nici mai rău decît alții, dar a scris în rusă
Mă uit la tovarășul Peng. Nu înțeleg ce spune, dar mă uit cum are el pe mai multe foi scoase
Îl cunosc de vreo trei ani. L-am văzut prima dată la Unirii, lîngă trecerea de pietoni,
În septembrie 1994, cînd în Tîrgu Secuiesc se năștea tovarășul Roland H., românii îl votaseră
Sînt unii care percep timpul ca pe un fus ce se învîrte doar în bătătura lor. E adevărat,