Nu ma pocaiesc

Ultima oara cind am scris un text despre o biserica baptista din Iasi, am facut-o cu ochii si urechile astupate. Pastorul mi-a cerut apoi "Opinia" si mi-a fost rusine de ce scrisesem acolo. Descriam cu migala roseata de pe gitul unei femei, care se aprinsese in timp ce se ruga.

Dupa ce l-a citit, tipul m-a privit cu acelasi zimbet deschis. Nu ma judecase pentru timpeniile debitate. Tocmai m-am intors de la o astfel de biserica din Bucuresti si de data asta mi-am tinut si urechile si ochii larg deschisi.

O Doamne! Se pocaieste Alinuta, veti striga voi intr-un glas. Stati calmi, fratilor! Pardon! Fara "frate" si "sora", va rog! Nu ma pocaiesc, dar tocmai m-am intors de acolo si ma simt al naibii de bine. De-a lungul slujbei am trecut prin toate fazele: mi s-a facut pielea gaina, mi-au dat lacrimile, am cazut pe ginduri, am zimbit si am ris. Ce mai, ca la un film american care respecta reteta!

Biserica de care va zic e de fapt o sala cu banci, undeva in cartierul Ghencea (un fel de Bularga a capitalei), iar adunarea celor de acolo e cit se poate de pestrita: de la refugiati africani, irakieni la tipe hippie cu chitara, intelectuali si chiar citeva florarese, venite in tirlici, probabil direct de peste drum. La inceput lucrurile au fost super ciudate! Lumea spunea rugaciuni si se cintau niste piese cu versuri stupizele, in engleza si in romana, genul de lucruri care nu fac decit sa stirneasca risul unui om cu mintea acasa si care nu mai stie de mult "Tatal nostru" pe dinafara. in timp ce cintau, negrii ridicau miinile intr-un fel anume, ca si cum ar fi salutat pe cineva drag. Erau veseli. Si ei, si un tip cu creasta geluita in virful capului, care abandonase ritmul de manea pentru cel al cintecelor afro-americane. La un moment dat trebuia sa ne impartasim in grup experiente din timpul saptaminii, moment la care am zis "pas". Apoi a mai fost un moment in care ne plimbam prin sala dind mina unii cu altii si spunind "pace". Asta chiar a fost tare! Stiu! Pare super prostesc, dar cred ca s-a produs acolo un schimb de energii aproape electric.

Dupa care a urmat predica lui Peter, un pastor care emana atita pozitivism, ca te facea sa zimbesti ca prostul. Acest Peter punea niste intrebari super de bun simt, pe care cred ca nu mi le-am mai pus de cind eram mica. Diferenta dintre el si mine e ca el stie raspunsurile la intrebari. si asta il face fericit.

Alina Baisan